în sec. al XX-lea, cultura se dezvoltă după regulile societăţii capitaliste, având la bază o piaţă liberă. Astfel, bunurile culturale sunt create după procedeele industriale ale standardizării, raţionalizării şi diviziunii muncii, fiind destinate consumului. Destinată pentru piaţă, cultura de masa, numită şi comercială (showbizul, „industria divertismentului"), nu înseamnă cultura maselor, ci cultura destinată maselor.
EVOCARE
• Cum a evoluat atitudinea faţă de cultură a diferitelor categorii de populaţie pe parcursul istoriei?
» Ce include în sine expresia „bunuri culturale"?
• Prin ce trăsături specifice s-a evidenţiat secolul al XX-lea?
Publicitatea - un element indispensabil al culturii de masă
VOCABULAR
Contracultură - cultură de tip protestatar, care se pronunţă contra oricăror forme oficiale şi a oricăror convenţionalisme.
Star-system - sistem hollywoodian, care consta în promovarea de către marile companii a unei vedete de cinema prin intermediul unei politici comerciale active (publicitate masivă, interviuri, conferinţe de presă, apariţii la radio şi TV).
Fairplay - acceptare loială a regulilor; joc cinstit.
VIP - abreviere de la englezescul Very Important Person. Persoană faimoasă, care pretinde un tratament privilegiat faţă de oamenii de rând.
1. Cultura destinată maseior
în secolul al XX-lea continuă procesul de dezintegrare a formelor tradiţionale de cultură, dominantă devenind cultura de tip urban. Progresele statului bunăstării generale (welfare state) au contribuit la prosperarea celei mai mari părţi a populaţiei (în perioada postbelică, britanicii cheltuiau doar 30 % din venituri pentru hrană şi întreţinere) şi la sporirea populaţiei instruite, lărgind cererea de producţie culturală. Producţia de carte devine masivă. Pentru satisfacerea publicului apar ediţii de buzunar, care pot fi citite oriunde. Creşte vertiginos tirajul ediţiilor de succes, în toată lumea se răspândeşte noţiunea de bestseller, cea mai vândută carte, în anii ’90, în statele cele mai dezvoltate, fiecare al patrulea locuitor citea o carte pe săptămână. Foarte populare devin târgurile internaţionale de carte (Frankfurt, Londra, Barcelona, Bucureşti), care atrag anual sute de mii de cititori.
Dezvoltarea vertiginoasă a radioului şi a televiziunii marchează începutul unei epoci de masă. în Europa, soldaţii americani din Primul Război Mondial aduc jazzul, care, alături de tangoul argentinian, cucereşte rapid publicul. Nume ca Louis Armstrong, Billy Holliday, Glenn Miller popularizează genul. Muzica „uşoară” începe să se opună muzicii „serioase” (clasice), câştigând teren. Radioul propagă genurile noi, iar creaţia muzicală se pune pe bandă rulantă. Apare şlagărul (în versiunea engleză hit), melodie simplă, a cărei menire era să se memoreze şi să facă mai multe vânzări. în România interbelică au apărut astfel de piese de succes ca Ionel, lonelule (Claude Romano), Roata morii se-nvârteşte (Ion Vasilescu), Căsuţa noastră (Petre Popescu-Peppo) şi Sanie cu zurgălăi (Richard Stein, pe versurile lui Liviu Deleanu).
Deoarece industria distracţiilor era strâns legată de piaţă, se impuneau metode de cunoaştere a „cererii” publicului. Astfel apar primele sondaje de opinie, efectuate de George Gallup (1935), iar publicitatea devine unul dintre motoarele principale de propagare a producţiei artistice noi.
2. Star-system
Extrem de profitabilă a fost industria filmului. Cel mai mare producător a fost SUA, cu centrul la Hollywood, o suburbie a Los Angelesului. Anume aici se dezvoltă sistemul,
112
C U R S
C U L T U R A I N L U M E A C O N T E M P O R A N Ă
în care „vedeta” constituie elementul-cheie al industriei cinematografice, având menirea să atragă spectatorii, pentru a creşte vânzările de bilete. De aceea, starul este o figură charisma- tică, învăluită de mit, având un cod comportamental şi vestimentar conform personajului pe care îl incarnează. Primele staruri au fost Mary Pickford, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Greta Garbo etc. După război, se impune figura lui Marilyn Monroe, cea mai mediatizată actriţă a secolului. Şi în alte domenii, sistemul de vedete se impune pentru promovarea unor produse culturale. Radiourile, televiziunile, casele de discuri şi marile edituri produc staruri în serie, pentru a obţine de la producţiile proprii încasări cât mai mari. Creşterea rolului televiziunii în societate a dus la apariţia starului TV. Moderatorii de emisiuni, prezentatorii de ştiri, precum şi actorii din serialele televizate (soap opera) devin figuri publice de primă importanţă. Există şi scriitori „la modă”, care captează atenţia publicului graţie unor politici abile ale editurilor (Ian Fleming, Georges Simenon, Paulo Coelho, Dan Brown, Viktor Pelevin, Mircea Cărtărescu, Aureliu Busuioc etc.).
Dezvoltarea industriei muzicale a dus, după cel de-al Doilea Război Mondial, la apariţia starului rock. Elvis Presley a fost întruchiparea succesului comercial şi un simbol al generaţiei tinere. Anii ’60 constituie era britanicilor de la „The Beatles” (1958-1969), care au dat naştere şi unui fenomen de psihoză colectivă în rândul tineretului, numit beatlemania. Spre sfârşitul carierei, ei au devenit lideri incontestabili ai întregii subculturi juvenile. Figuri „iconice” ale muzicii pop au ajuns Michael Jackson şi Madonna. în spaţiul românesc, pe parcursul deceniilor, de o popularitate enormă s-au bucurat interpreţi ca Dan Spătaru, Aura Urziceanu, Loredana Groza, Sofia Rotaru, Ion Suruceanu, precum şi formaţiile „Phoenix”, „Semnal M”, „Noroc”. în anul 1981 apare prima televiziune care transmite doar programe muzicale - Music Television (MTV). Imaginea începe să joace un rol precumpănitor în industria showbizului şi în societatea contemporană, în general. VIP-urile devin un element indispensabil al spaţiului media.
Puterea televiziunii asupra spiritelor este extrem de mare, mai ales în domeniul politic. Ideile politice se promovează după MTV-muzica trebuie mai degrabă acelaşi mecanism să arate bine decât să sune bine ca gj orice aR produs - prin intermediul repetării mesajului (publicitate), astfel producându-se manipularea conştiinţelor.
3. Sportul
O formă a culturii în masă este sportul. Considerat iniţial drept o formă a igienei şi sănătăţii corporale, acesta devine rapid un element important al culturii timpului liber, transformându-se într-o adevărată industrie de divertisment. Jocurile Olimpice, de vară şi de iarnă, atrag cu fiecare ediţie un număr tot mai mare de ţări, fiind percepute ca nişte com- petiţii-simulacre ale războiului, unde există învingători şi învinşi, dar fără vărsări de sânge.
Sportul-rege este fotbalul, inventat de englezi, care, datorită simplităţii regulilor, se răspândeşte vertiginos în toată lumea. Campionatele mondiale de fotbal între ţări (din 1930), apoi competiţiile internaţionale inter- cluburi (1956) strâng audienţe enorme datorită mass-mediei. Veniturile încasate de drepturile de retransmitere TV transformă sportivii în adevărate staruri, cu salarii considerate adesea exorbitante (un salariu săptămânal de 200 de mii de lire sterline!). De aceea, spiritul sportiv este sacrificat pentru obţinerea rezultatului cu orice preţ (dopaj, simulări, trişări). Deoarece publicul doreşte un sport onest, forurile abilitate duc o campanie pentru pro- m o v a r e a spiritului de fairplay.
Legendarul antrenor Bill Shankley spu- nea:„Unii consideră că fotbalul este o chestie de viaţă şi de moarte. Pot să vă asigur că este mai mult decât atât".
113
C a p i f o ! u ! 5
........................................................................................................................... DOSAR
A. Lista selectivă a
celor mai vândute
cărţi din istorie
Cartea
A u torul
Limba
Numărul de exemplare
1
Biblia
Revelată
Ebraică, ara- maică, greacă
5-6 mld
2
Cartea Roşie
Mao Zedong
Chineză
900 mln
3
Coranul
Revelată
Arabă
800 mln
4
Don Quijote
Cervantes
Spaniolă
500 mln
5
Dicţionarul Xinhua
Wei Jiangong (editor)
Chineză
400 mln
6
Contele de Monte-Cristo
Alexandre Dumas
Franceză
200 mln
7
Harry Potter şi piatra filosofală
J. K. Rowling
Engleză
120 mln
8
Stăpânul inelelor
J. R. R. Tolkien
Engleză
100 mln
B„ Interzicerea formaţiei „Noroc"
21 decembrie 1970 în ultimul timp, presa republicană a indicat de nenumărate ori că ansamblul vocal-instru- mental „Noroc” în creaţiile sale se îndepărtează tot mai mult şi mai mult de normele de comportament ale colectivelor de estradă acceptate în ţara noastră. Ansamblul „Noroc” a început să ignore nu numai publicul, dar şi repertoriul, care se modifica substanţial, mai ales atunci când colectivul concerta în afara republicii.
La CC al UTCL din Moldova şi la redacţiile de tineret republicane veneau scrisori din diferite oraşe şi raioane ale republicii în care adesea se exprima nemulţumirea faţă de repertoriul, comportamentul scenic al unor membri ai colectivului, precum, şi faţă de calitatea joasă a interpretării.
CC al UTCL din Moldova, în nenumărate rânduri, a indicat membrilor colectivului ansamblului „Noroc” asupra necesităţii de a respecta o etică comportamentală în timpul concertelor, precum şi asupra calităţii repertoriului, dar acesta nu a tras concluziile de rigoare şi, tot mai des, se îndepărta de la repertoriul aprobat de Ministerul Culturii, interpretând mai ales creaţiile beatles-ilor engelzi, francezi, italieni şi americani.
Tineretul republicii se află în nedumerire cum a reuşit acest colectiv desfiinţat (prin ordinul Ministrului Culturii al RSSM din 16.09.1970, n.n.) să fie angajat în întreaga sa componenţă la Conservatorul din Tarnbov sub denumirea „Noroc”, concertând în numele acestei filarmonici în întreaga ţară.
După o luna de la desfiinţarea ansamblului „Noroc”, la Chişinău a venit în turneu ansamblul vocal-instrumental din Leningrad „Poiuşcie ghitarî”, in jurul căruia în oraş începe o agitaţie a unei părţi a tineretului. După concert, multă lume, pe bună dreptate, observa câ, după maniera de interpretare, acest colectiv este mai condamnabil decât ansamblul „Noroc”.
Şi mai inadecvat era repertoriul ansamblului „Poiuşcie ghitarî”: din 26 de piese, care au fost interpretate în faţa publicului, 11 au fost preluate dintr-un repertoriu străin tineretului sovietic, şi anume din cel occidental.
Comitetul Central al UTCL din Moldova şi-a exprimat poziţia în aceste probleme faţă de CC al UTCL din UR8S şi faţă de comitetele comsomo- lului clin Leningrad şi din Tarnbov.
Secretarul CC al UTCL din Moldova P, Lucinschi, ll.XII.70
La ce „norme de comportament” se referă autorul în document? Care este pericolul controlului absolut al oamenilor de cultură din partea responsabililor ideologici de partid? Scrie un răspuns succint autorului acestui document din perspectiva dezvoltării libere a artei şi a dialogului intercultural.
114
C U L T U R A Î N L U M E A C O N T E M P O R A N Ă
Studiu de caz
Subcultura tineretului
Ideea de subcultura presupune existenţa mai multor culturi autonome în cadrul unei culturi sau societăţi globale. Subcultura tineretului se manifestă în anii '60, prin afişarea opoziţiei faţă de valorile culturii tradiţionale a celor maturi.
în anii postbelici, la nivel global, poate fi observată o creştere a ponderii tineretului în societate. în primul rând, este vorba de mutaţii pe plan demografic, rezultat al baby-boom-u\u\ din anii '40—'50. Apoi progresele în instruirea publică, în statele occidentale şi în
blocul comunist, prin generalizarea învăţământului obligatoriu până la 16 ani.
Progresele economice şi creşterea nivelului general de trai au dus la apariţia unei „pieţe" destinate tinerilor. Aceştia aveau nu numai „bani de buzunar" de la părinţi, ci şi puteau să devină independenţi economic (în anii '60, în SUA, peste 50 % din băieţii de 16 ani aveau deja locuri de muncă). Industria distracţiilor s-a folosit din plin de aceste schimbări, orientând o parte din capitaluri spre satisfacerea cererilor tineretului. Formaţiile de muzică rock adunau sute de mii de fani, vânzările de discuri atingeau cote nemaiauzite până atunci; apare o modă orientată spre tineret, al cărei centru se afla la
activist pentru drepturile omului:
„Nu urîţi ceea ce nu înţelegeţi!"
Document: Lista selectivă a celor mai vânduţi interpreţi
Peste 500 mln de copii
Peste 200 mln de copii
Peste 100 mln de copii
The Beatles Elvis Presley Michael Jackson Frank Sinatra
ABBA Pink Floyd Led Zeppelin Madonna Queen
Rolling Stones Julio Iglesias Alia Pugaciova
Adriano Celentano Backstreet Boys Boney M
Charles Aznavour Gheorghe Zamfir Herbert von Karajan Luciano Pavarotti U2
Londra. Membrii societăţilor informale de tineret (beatnici, hippie, punk,rapperi) îşi creau semne simbolice proprii de apartenenţă la grup, fie tangibile (stilul vestimentar, frizurile -ori lipsa lor!-încălţămintea), fie intangibile (limbaj propriu - slang - gesturi codificate, genuri muzicale favorite, locuri de întâlnire). Aceste subculturi oferă tinerilor posibilitatea de identificare în afara instituţiilor sociale tradiţionale, ca familia, şcoala, munca etc.
Explică cauzele creşterii producţiei de carte în epoca contemporană.
Descrie caracteristicile specifice ale culturii de masă, pe baza exemplului dezvoltării unui stat.
Stabileşte legătura dintre progresul în domeniul tehnico- ştiinţific, creşterea numărului ştiutorilor de carte şi manifestările culturii de masă. Colectează într-un portofoliu materiale care se referă la unul dintre domeniile preferate ale culturii de masă.
Elaborează un chestionar pe care îl poţi propune diferitelor categorii de populaţie (4-6 persoane), prin care vei afla atitudinea lor cu referire la industria distracţiilor din ultimii ani. Formulează o concluzie, pornind de la răspunsurile la întrebările chestionarului. Identifică în comunitate modele de promovare a valorilor culturale şi manifestări contraculturale.
Filmul lui Francis Ford Coppola „Apocalipsul acum" este considerat de mulţi experţi cel mai bun film al tuturor timpurilor.
Formulează câte două argumente pro şi contra pentru aserţiunea:
„Generaţia tânără este mai iresponsabilă”.
Evoluţia artistică în secolul al XX-lea a fost strâns legată de progresele societăţii industriale şi informaţionale. Artele plastice (pictura, sculptura, arhitectura) tind să exploreze mai mult trăirile interioare ale artistului, dar după război devin mult mai utilitare. Artele audiovizuale (teatrul, cinematograful, muzica) constituie elemente importante ale culturii populare, jucând un rol predominant în industria divertismentului, dar nu încetează să producă şi „capodopere".
EVOCARE
• Care sunt principalele curente moderniste în artă?
# De ce în epoca contemporană s-au activizat mişcările artistice?
„Să te picteze Picasso!" era cel mai popular blestem intre parizience in anii '30
VOCABULAR
Avangardism - mişcare li- terar-artistică interbelică, care, respingând total canoanele artei tradiţionale, recurge la formule îndrăzneţe, excentrice, punând problema reînnoirii.
Suprarealism - curent lite- rar-artistic, care neagă ac tivitatea premeditată a raţiunii, punând accentul pe iraţional, activitatea spontană şi vise.
1. Arteie plastice
Criza spirituală provocată de Primul Război Mondial s-a manifestat în domeniul artistic prin apariţia unor curente artistice contestatare, care puneau la îndoială valorile occidentale tradiţionale, bazate pe ide- ea de raţiune şi progres. Chiar în plin război (1916), în Elveţia ia naştere un curent numit dadaism, al cărui animator a fost poetul Tristan Tza- ra. Acesta se caracteriza prin negarea oricărei legături dintre gândire şi expresie, prin abolirea intenţionată a oricăror legi estetice, organizând spectacole ce-şi propuneau scandalizarea opiniei publice.
Mişcările artistice avangardiste doreau să se distanţeze de viziunea tradiţională, „formalistă” a artei, obiectele fiind prezentate nu cum arată ele „în realitate”, ci aşa cum sunt simţite de artist. Astfel, cubiştii reprezentau obiectele simultan din mai multe unghiuri de vedere, iar abstracţioniştii eliminau orice referire la lumea materială şi exterioară. Pictori ca Wassily Kandinsky, Kazimir Malevici, Paul Klee prezintă o nouă estetică a lucrurilor. Marele pictor Pablo Picasso spunea: „Vreau să pictez lucrurile aşa cum le gândesc şi nu cum le văd”. Alt curent important a fost suprarealismul, care, inspirat de psihanaliză, punea accentul pe explorarea subconştientului, principalul motor al creaţiei artistice şi al sufletului uman. Pictori ca Salvador Dali, Victor Brau- ner, Rene Magritte au creat în operele lor un univers poetic, enigmatic şi halucinant. în perioada postbelică, mişcările avangardiste primesc un suflu nou prin creaţia americanului Jackson Pollock, care propagă pictura-acţiune, utilizând împroşcarea şi scurgerea culorilor.
în anii ’60 se dezvoltăpop-art-u\, curent artistic ce face apologia obiectelor de larg consum, pornind de la ideea că merită să fie imortalizat doar ceea ce este util (Andy Warhol).
Dezvoltarea arhitecturii este strâns legată de necesitatea de a organiza aglomeraţiile urbane în plină expansiune.
în perioada interbelică s-au manifestat arhitecţi de talia lui Walter Gro-
pius, promotorul stilului Bauhaus, şi a j .-c.,ii0: < ;i9;?-i936): Actorul nu elveţianului Le Corbusier, care puneau trebuie să gândească, ci să ac-
accent pe optimizarea spaţiului urban, tioneze spontan, lăsând totul pe
seama inconştientului"
108
C U R S
C U L T U R A ÎN L U M E A C O N T E M P O R A N Ă
„estetica înălţimii” şi folosirea materialelor noi - betonul armat, oţelul şi sticla.
2. Teatrul
în secolul al XX-lea, teatrul se transformă dintr-o formă de artă de masă într-una elitistă. în perioada interbelică, teatrul continuă să fie o fomă de artă extrem de populară. Apariţia noilor media a dus la crearea unor genuri noi - „teatrul la microfon” şi spectacolul TV. Dramaturgia începe să pună tot mai mult accentul pe mesaj, textele cu încărcătură socială fiind tot mai gustate de public. Printre cei mai reprezentativi autori ai vremii se numără italianul Luigi Pirandello {Şase personaje în căutarea unui autor) şi germanul Bertolt Brecht {Opera de trei parale; Cercul de cretă caucazian) sau irlandezul George Ber- nard Shaw {Pygmalion). Traumele provocate de războaiele mondiale şi experienţa totalitară din unele ţări au dus la apariţia „teatrului absurdului” prin românul Eugen Ionescu {Rinocerii) şi irlandezul Samuel Beckett {Aşteptându-l pe Go- dot). Arta dramatică românească se evidenţiază prin autori ca Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Ion Druţă, Dumitru Matcovs- chi; se manifestă actorii: Constantin Tănase, Lucia Sturdza-Bulandra, Toma Caragiu, Radu Beligan, Amza Pellea, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu şi regizori ca Liviu Ciulei, Silviu Purcărete, Lucian Pintilie, Ion Ungureanu, Ve- niamin Apostol, Ilie Todorov ş.a. Faima scenei basarabene în anii ’60-’70 a fost Teatrul „Luceafărul”, iar în anii ’90, cei de la „Eugene Ionesco” (reg. Petru Vutcărău) au impus o altă estetică.
3. Cinematografia
După Primul Război Mondial, cinematografia intră în faza industrială de producţie. Apar trusturi care controlează întregul pro- ®SF ces de creare şi di-
F , fuzare a pelicule-
j g xMi jM: lor: Columbia, 20th \ ; Century I:ox, Me-
■ I tr°-G°ldwin-Ma- ■Hl yer, Warner Bros., Regizorul român Cristian Mungiu Paramount în SUA; a primit Palme dOr la Festivalul Gaumont în pran_
ţa, Cinecita în Italia, UFA în Germania sau Mosfilm în URSS. După 1927 se generalizează filmul sonor, care face şi mai populară „cea de a şaptea artă”. Centrul producţiei mondiale de film rămân SUA, unde, din 1928, se acordă premiile „Oscar” ale Academiei Americane de Film. Adevărate probe ale calităţii producţiilor cinematografice devin festivalurile internaţionale de film de la Cannes, Veneţia, Berlin.
Filmul lui Francis Ford Coppola „Apocalipsul acum” este considerat de mulţi cel mai bun film al tuturor timpurilor. Regimurile totalitare au înţeles importanţa cinematografiei şi au folosit-o în scopuri propagandistice (Eisenstein în URSS, Leni Riefenstahl în Germania).
Progresele tehnice (filmul sonor, cel color, efectele speciale, 3D) şi mecanismele star- system aduc industriei cinematografice venituri enorme, iar apariţia televiziunii permite prezentarea filmelor, fapt care popularizează şi mai mult genul. Marii regizori se impun cu viziuni şi idei noi, creând adevărate capodopere ale genului, în SUA (Orson Welles, Elias Kazan, Francis Ford Copolla, Woody Allen), Europa Occidentală (Federico Fellini, Mi- chelangelo Antonioni, Luis Bunuel, Ingmar Bergman) sau de Est (Andrzej Wajda, Milos Forman, Andrei Tarkovski, Emil Loteanu).
4. Muzica
în perioada postbelică, creaţia muzicală a fost marcată de dezvoltarea tehnicilor de înregistrare
audio şi de industrializarea acesteia. Interesul sporit faţă de muzica clasică din aceşti ani se datorează atât creşterii generale a gradului de instruire al publicului, creşterii cererii de produs calitativ, cât şi nivelului interpretativ înalt al muzicienilor. Aici Marele violonist
putem menţiona dirijori ca Herbert von Karajan sau Sergiu Celibidache, interpreţi ca George Enescu şi
George Enescu (1881-1955) a concertat la Chişinău pe data de 27 martie 1918
109
Ca p i t o l u l 5
DOSAR
elevul său Yehudi Menuhin, David Oi- strah (vioară), Sveatoslav Richter, Glen
6. Topul celor mai bune filme din istorie
Gould, Claudio Arau (pian), Mstislav Rostropovici (violoncel) sau tenori ca
1
Cetăţeanul Kane
SUA
1941
Welles, 0.
Luciano Pavarotti, Placido Domingo
2
Regulile jocului
SUA
1939
Renoir, J.
şi soprane ca Maria Callas sau Angela
3
Vertigo
SUA
1958
Hitchcock, A.
Gheorghiu ş.a.
Jazzul rămâne un gen extrem de
4
Opt săptămâni şi jumătate
IT
1963
Fellini, F.
popular, datorită libertăţii în exprimare şi posibilităţii improvizaţiilor.
5
Cuirasatul
Potiomkin
URSS
1925
Eisenstein, S.
Muzica rock şi pop continuă să fie un
6
Cântând în ploaie
SUA
1952
Donen/Kelly
element important al showbizului, dar şi o carte de vizită a noii generaţii...
7
Goana după aur
SUA
1925
Chaplin, C.
8
Luminile oraşului
SUA
1931
Chaplin, Ch.
A. Iluzie
9
Aventura
IT
1960
Antonioni, M.
în 1928, suprarealistul belgian Rene
10
Lista lui Schindler
SUA
1993
Spielberg, S.
Magritte a pictat celebrul tablou „La tra- hison des images” (Trădarea imaginilor), în care este reprezentată o pipă, sub care este scris caligrafic în limba franceză „Aceasta nu este o pipă”. Pictorul a încercat să ne arate modul paradoxal în care percepem imaginile. Pe de o parte, avem o imagine realistă a unei pipe; pe de altă parte, aceasta nu este o pipă adevărată, deoarece nu poate fi bătută cu tutun, aprinsă şi fumată. Aşa lucrează şi imaginaţia noastră - percepem şi judecăm majoritatea obiectelor (şi oamenilor!) din jurul nostru în funcţie de aparenţe, aşa cum ni se arată, pe când în realitate pot fi altceva decât le percepem sau pretind a fi. Cu alte cuvinte, imaginile nu totdeauna „trădează” realitatea, şi ne simţim „trădaţi” când înţelegem discordanţa.
C. Filmul românesc „Columna", interzis pentru difuzare în RSSM în 1970
Ceti n-etiflOA urn
Alcătuieşte topul celor mai bune filme vizionate de tine. Există oare in el o coincidenţă cu topul alcătuit de criticii americani afişat mai sus?
Din scrisoarea lui Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, către Aleksei Romanov, din 21 august 1970
Mult stimate Aleksei Vladimirovici!
Vizionând filmul românesc „Columna”, secretarii CC al PCM au considerat de cuviinţă să Vă aducă la cunoştinţă părerile lor. Filmul vorbeşte despre formarea poporului român, adică despre un proces care, într-o oarecare măsură, are tangenţă cu istoria poporului moldovenesc... în contradicţie cu adevărul istoric, romanii sunt arătaţi ca nişte pacificatori, care au adus pe aceste meleaguri civilizaţia şi un trai superior. (...) Deformarea adevărului istoric în film, ca semnificaţie, este analogic cu ceea ce intr-un trecut nu prea îndepărtat se făcea în România burgheză cu scopul de a-şi orienta poporul spre Occident, îndepărtându-1 de Rusia, iar după Revoluţia din Octombrie de Uniunea Sovietică. în condiţiile actuale, o asemenea tratare tendenţioasă a trecutului istoric al poporului român reiese din întreaga politică oficială a României. Ca rezultat, toate aceste lucruri formează un fundal ideologic extrem de nociv al filmului; spiritul superiorităţii şi duşmăniei faţă de toate popoarele vecine, justificarea morală a cotropitorului, dacă el este unul civilizat etc. în republica noastră, asemenea concepţii ideologice ale filmului pot aduce prejudicii educării istorice corecte a publicului, mai ales a tineretului, în legătură cu aceasta, Secretariatul CC al PCM consideră inoportună proiectarea filmului „Columna” în cinematografele din republică şi vă roagă să fiţi de acord cu aceasta.
110
C U L T U R A Î N L U M E A C O N T E M P O R A N A
Studiu de caz
Dumitru Caraciobanu (1937-1980)
Artişti basarabeni, acasă şi în lume
Basarabia se poate mândri cu mulţi oameni talentaţi în diverse domenii de activitate, mai ales graţie reprezentanţilor culturii care au dus faima acestor meleaguri pe tot globul.
în perioada interbelică, la Chişinău au activat nu mai puţin de trei conservatoare („Naţional", „Unirea" şi „Municipal"), ceea ce făcea din capitala Basarabiei unul dintre principalele centre muzicale ale ţării. De aceea, nu este întâmplător că aici s-a format talentul uneia dintre marile soprane ale secolului, Maria Cebotari, primadona operei din Viena.
Din anii 70 străluceşte talentul sopranei Maria Bieşu, primadona Operei Naţionale din Republica Moldova. Compozitorul Eugen Doga, originar din Transnistria, autor al multor melodii de succes (inclusiv imnul mun. Chişinău), şi-a obţinut renumele prin colaborarea cu regizorul Emil Loteanu, la multe din filmele căruia a semnat banda sonoră (Şatra, Poienile roşii, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul). Actori de film şi de teatru ca Dumitru Caraciobanu, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Mihai Volontir, Sandri Ion Şcurea, Svetlana Toma au avut un mare succes la public. Muzica populară a dat o seamă de interpreţi de un talent inegalabil: Serghei Lunchevici, Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Nicolae Botgros, Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc". în topurile muzicale internaţionale au intrat formaţiile basarabene Noroc, Zdob şiZdub, O-Zone.
Maria Cebotari
(1910-1949)
Maria Bieşu
(1935-2012)
Maria Drăgan
(1947-1986)
Victor Ciutac (1938-2009)
Nicolae Sulac (1936-2003)
Mircea Eliade despre arta lui Brâncuşi
„Arta lui Brâncuşi este solidară cu universul formelor plastice şi cu mitologia populară românească şi poartă uneori chiar nume româneşti (Măiastră, de exemplu). Cu alte cuvinte, «influenţele» au suscitat un fel de anamneză, care a condus în mod fatal la o autodescoperire. Poate că numai după ce a înţeles importanţa anumitor creaţii moderne, Brâncuşi a redescoperit şi bogăţia artistică a propriei sale tradiţii ţărăneşti şi a presimţit, în cele din urmă, posibilităţile creatoare ale acestei tradiţii."
EVALUARE
Descrie un domeniu al artei din spaţiul universal, naţional sau local de care eşti pasionat cei mai mult. Argumentează-ţi alegerea. Precizează cum au influenţat procesele social-econo- mice şi politice evoluţia artei în epoca contemporană. Realizează un tabel în care vei include realizările din domeniile artei (pictură, arhitectură, muzică, cinema şi altele) în secolul al XX- lea, specificând caracteristicile din perioada interbelică şi din cea postbelică.
Demonstrează că arta contemporană a înregistrat paşi calitativi noi faţă de epocile precedente. Argumentează pe baza unor exemple din comunitate.
Recunoaşteţi personalităţile din imaginile de alături. Elaboraţi un eseu privind creaţia uneia dintre ele.
Domnişoara Pogany, de Constantin Brâncuşi
în ce măsură eşti de acord cu opinia lui Mircea Eliade? Despre ce posibilităţi creatoare ale tradiţiilor a scris autorul?
Problematica epocii
Nicio perioadă din istoria omenirii nu a fost atât de dependentă de tehnologii ca secolul al XX-lea. Societatea de consum este strâns legată de reuşitele ştiinţei, care a transformat radical modul de viaţă al întregii umanităţi. Crearea armelor nucleare a pus în pericol însăşi existenţa vieţii pe Pământ, iar folosirea neraţională a resurselor planetare poate să conducă la o catastrofă ecologică.
în sec. al XX-lea, cultura se dezvoltă după regulile societăţii capitaliste, având la bază o piaţă liberă. Astfel, bunurile culturale sunt create după procedeele industriale ale standardizării, raţionalizării şi diviziunii muncii, fiind destinate consumului. Orientată spre piaţă, producţia culturală trebuie să ţină cont de mecanismele cererii şi ofertei, comercializarea acesteia (hit, bestseller, blockbuster) devenind una dintre caracteristicile vremii. Cultura de masă nu înseamnă cultura maselor, ci cultura destinată maselor.
Evoluţia artistică în secolul al XX-lea a fost strâns legată de progresele societăţii (post)industriale şi ale celei informaţionale. Artele plastice (pictura, sculptura, arhitectura) tind să exploreze mai mult trăirile interioare ale artistului, dar după război devin mult mai utilitare. Artele audiovizuale (teatrul, cinematograful, muzica) constituie elemente importante ale culturii pop, jucând un rol dominant în industria divertismentului (showbiz), dar nu încetează să producă şi „capodopere".
Termenul de mass-media este folosit pentru a denota acea parte a mijloacelor de informare în masă care se adresează publicului larg, maselor. Ziarele şi revistele cu tiraj mare, reţelele de radio, apoi televiziunea şi internetul sunt principalele mijloace de informare în secolul al XX-lea. Apariţia unei civilizaţii instantanee, în care informaţia se răspândeşte cu o viteză egală în toate coiţule lumii, a constituit un important factor de internaţionalizare şi globali-
REŢINE!
Politica de restructurare, promovată de M.Gorbaciovîncepând cu anui 1985 în URSS, a contribuit la trezirea conştiinţei naţionale în Republica Moldova şi, ca rezultat, a dus la mişcarea de eliberare naţională şi la lupta pentru afirmare. Republica Moldova, în calitate de stat suveran şi independent (27 august 1991), s-a format drept consecinţă a destrămării Uniunii Sovietice în 1991 şi a căderii regimului totalitar comunist. Acest eveniment istoric a însemnat o deschidere a Republicii Moldova către marea familie a statelor europene şi către întreaga civilizaţie.
Republica Moldova a fost recunoscută de majoritatea statelor lumii, printre primele fiind România şi Georgia. Decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte statul moldovean independent a fost realizată prin aderarea la 21 decembrie 1991 la CSi, după care au fost stabilite relaţii diplomatice şi cu alte state.
La 2 martie 1992, Republica Moldova a fost admisă în ONU; din 1995, în Consiliul Europei, iar în 1997 a fost înaintată cererea privind asocierea sa la Uniunea Europeană,
Cetăţenii Republicii Moldova aşteaptă de la guvernanţi îndeplinirea promisiunilor făcute în cadrul campanii-' lor electorale, în special cu referire la reducerea sărăciei şi creşterea nivelului de viaţă a! oamenilor, reducerea corupţiei, criminalităţii, crearea condiţiilor de afirmare a personalităţii etc.
Obiectivele majore ale politicii externe a guvernului Republicii Moldova ţin de extinderea colaborării cu toate statele democratice, în special cu vecinii săi, statele UE şi CSI, participarea la activităţile organismelor internaţionale şi regionale.
II, GÂNDIRE CRITICĂ
Fiind un stat mic, Republica Moldova poate promova politica sa externă singură, ori numai în cadrul unei colaborări strânse cu organismele internaţionale?
Cum ar putea Republica Moldova să asigure un echilibru real în relaţiile sale cu marile puteri din Vest şi din Est?
Cum poate fi modernizată agricultura, coloana vertebrală a economiei naţionale, domeniu care cere multe cheltuieli?
Ce forţe interne şi externe ar fi interesate de agravarea conflictului transnistrean?
Pot fi oare modificate anumite articole din Constituţia ţării, pentru a soluţiona anumite probleme care apar în societate (cum ar fi alegerea preşedintelui, denumirea limbii etc.)? Dacă da, cum poate fi realizat acest lucru? Dacă nu, care ar fi modalităţile de soluţionare, aplicând prevederile constituţionale?
Care probleme sociale sau de altă natură nu pot fi soluţionate din cauza mentalităţii oamenilor? Există alte modalităţi de soluţionare a acestora? Care ar fi ele?
III. TIMPUL ÎN ISTORIE
Realizează o axă cronologică pe care vei indica evenimentele din politica externă şi relaţiile internaţionale ale Republicii Moldova şi ale României în perioada 1989 - 2013.
Formulează o concluzie cu referire la succesele înregistrate de Republica Moldova şi de România în : politica externă.
Semnarea Acordului-cadru de partene- riat Naţiunile Unite - Republica Moldova . „Spre unitate în acţiune", 2012
105
Ca p i t o l u l 4
IV. PERSONALITĂŢI ISTORICE
Analizează activitatea preşedintelui Republicii Moldova şi determină 2-3 aspecte care, în opinia ta, ar putea să contribuie la faptul ca Nicolae Timofti să intre în istorie, fiind cunoscut şi apreciat peste ani.
Formulează câteva întrebări pe care ai putea să le adresezi preşedintelui, cu referire ia:
consolidarea proceselor democratice; prosperarea economiei ţării şi crearea unor noi locuri de muncă;
diminuarea procesului de migraţie a forţei de muncă peste hotare şi motivarea tinerilor să rămână în ţară;
soluţionarea conflictului transnistrean;
Depunerea jurământului Preşedintelui
consolidarea statului de drept şi protecţia drepturilor şi libertă- Republicii Moldova, Nicolae Timofti, 2011, ţilor cetăţenilor. foto: Mihai Vengher
V. RELAŢIA CAUZĂ-EFECT
Precizează care au fost consecinţele destrămării URSS pentru Republica Moldova.
I. REFLECŢIE
Analizează documentul.
„Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, de comun cu Misiunea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană şi Oficiul Român pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Bruxelles, organizează evenimente de promovare „Moldova spre Spaţiul European de Cercetare". Din 1 ianuarie 2012, Republica Moldova deţine statutul de ţară asociată la cel de-ai Şaptelea Program-Cadru al Comunităţii Europene pentru Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Activităţi Demonstrative, ceea ce constituie o realizare importan-
. .... „ Şedinţă tematica la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova
ta in parcursul european al ţarii noastre. De aseme- '
nea, comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova implementează un şir de măsuri în vederea ralierii la noul program al UE în sfera cercetării-inovării „Orizont 2020", care va demara din 1 ianuarie 2014."
Ce ar trebui să se întreprindă pentru consolidarea cooperării cu instituţiile şi cercetătorii din Republica Moldova, care dispune în acest sens de un potenţial cu relevanţă internaţională?
VII. AUTODEZVOLTARE
Realizează o carte de vizită a Republicii Moldova pe care ai putea s-o prezinţi unui călător străin care ne vizitează ţara: scurtă prezentare istorică; monumente istorice şi naturale; locuri istorice şi pitoreşti care pot fi vizitate; patrimoniu cultural etc.
După declaraţia din TI august 1991 s-au intensificat acţiunile forţelor separatiste din republică, care au dus la înfiinţarea autopro- clamatei republici a Găgăuziei (în raioanele din sudul Republicii Moldova dominate de populaţia găgăuză) şi a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene (ce cuprinde regiunea situată pe malul stâng al Nistrului). Cu toate că independenţa „republicilor” nu a fost recunoscută de Parlamentul Republicii Moldova, autorităţile de la Comrat şi de la Tiraspol au desfăşurat acţiuni pentru recunoaşterea politică, dar cu programe diferite. Conducerea regiunii găgăuze a ajuns la un compromis cu guvernul de la Chişinău, ceea ce a dus la acordarea unui staţut politic special acestei regiuni.
Organizaţiile nonguvr -nar cntaie trans'iistrene blo chează căile ferate în semn de protest faţă de politica Chişinăului (1990) foto: Mihai Vengher
în nerecunoscuta republică nistreană, situaţia politică a evoluat treptat spre violenţă, care a erupt în martie 1992 prin acţiunile separatiştilor nistreni. în pofida iniţierii unor convorbiri de pace de către autorităţile moldovene, ucrainene, ruse şi române, operaţiile militare au continuat toată vara anului 1992. Folosind drept pretext apărarea drepturilor, minorităţii ruse din Transnistria, formaţiunile paramilitare ale separatiştilor, susţinute de unităţile Armatei a 14-a ruse, au declanşat o operaţiune militară împotriva
secţiei orăşeneşti de poliţie din Tighina. în zilele următoare, conflictul armat s-a extins pe platourile de la Cocieri, Coşniţa şi Chiţcani. Acţiunile militare au continuat pe parcursul lunii iunie, punctul culminant fiind atacul Armatei a 14-a asupra poziţiilor apărătorilor statalităţii moldoveneşti. în ziua de 21 iulie 1992, Boris Elţin şi Mircea Snegur au semnat la Moscova, în prezenţa liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, un document care prevedea principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zonă şi care a marcat încetarea oficială a războiului din Transnistria. După semnarea Convenţiei a crescut considerabil influenţa Armatei a 14-a a Rusiei, care şi-a asumat responsabilitatea menţinerii păcii. Prezenţa acestei armate străine a fost şi continuă să fie analizată de reprezentanţii diverselor organisme internaţionale, guvernul Republicii Moldova insistând în repetate rânduri asupra retragerii ei de pe teritoriul ţării. în diferite etape ale dezvoltării după proclamarea independenţei, Rusia a condiţionat sprijinul economic pentru evitarea colapsului economic prin integrarea totală a Republicii Moldova în spaţiul CSI şi legalizarea prezenţei militare ruse în Transnistria.
Transnistria reprezintă un teritoriu de importanţă strategică pentru Rusia, care este interesată vital să-şi întărească poziţiile şi influenţa politico-economică şi militară în această regiune, considerată, încă din perioada Imperiului Rus, un avanpost al intereselor ruseşti spre Balcani şi sud-estul Europei. în majoritatea cazurilor, propunerile şi scenariile lansate de Rusia în perioada de după proclamarea independenţei Republici Moldova şi apariţia conflictului reprezentau modalităţi de tergiversare a retragerii trupelor şi armamentelor ruseşti. Autorităţile ruse invocau şi motivau că dislocarea nu putea avea loc decât cu acceptul autorităţilor de la Tiraspol.
103
Ca p i t o l u l 4
DOSAR
Conflictul transnistrean reprezintă cea mai grea problemă moştenită din epoca sovietică de Republica Moldova. Zdruncinând din temelie societatea moldovenească de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, „sindromul transnistrean” a marcat deosebit de puternic viaţa social-politică a Republicii Moldova în perioada de după proclamarea independenţei de stat în anul 1992, uneori punând în joc destinul său istoric. Timp de 20 de ani clasa politică şi societatea civilă moldovenească au fost preocupate în mod firesc şi constant de problema Transnistriei, mobilizând resurse umane şi materiale impresionante în căutarea unei soluţii adecvate.
în ciuda anumitor deosebiri de mentalitate, precum şi a impactului negativ al ostilităţilor din anul 1992 asupra conştiinţei populaţiei, oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului nu nutresc sentimente de ură şi duşmănie unii faţă de alţii. Românii, ucrainenii, ruşii şi alte naţionalităţi de pe ambele maluri - în majoritatea lor creştini ortodocşi, uniţi între ei prin rădăcini istorice adânci, legături de rudenie, căsătorii mixte, prin cultură şi tradiţii comune - sunt în general compatibili şi capabili să trăiască în pace şi bună înţelegere într-un stat unic.
Urme ale războiului de pe Nistru, 1992 foto: Mihai Potârniche
Care sunt consecinţele conflictului de pe Nistru din anul 1992? Cum ar putea fi soluţionată „problema transnistreană”? Crezi că sunt utilizate toate metodele pentru aplanarea conflictului pe cale paşnică?
A. Conflict îngheţat
în realitate, adevăratele cauze ale apariţiei „conflictelor îngheţate” trebuie căutate în procesele complexe care au avut loc în ultimii ani de existenţă ai Uniunii Sovietice. Este absolut evident faptul că focarele de conflict pe teritoriile unor republici „rebele” au fost inspirate, stimulate şi utilizate de centru, care era interesat să-şi păstreze controlul efectiv asupra tuturor republicilor unionale, utilizând acest instrument pentru a contracara aspiraţiile fireşti ale acestora la suveranitate, libertate şi renaştere naţională.
încercările de a inocula idei despre „diferenţele civilizaţionale” dintre oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului, despre necesitatea unui „divorţ civilizat” şi despre existenţa unui anumit „popor transnistrean” sunt cu certitudine forţate, tendenţioase, artificiale şi departe de realitatea obiectivă. Chiar dacă am admite existenţa unui anumit specific regional, populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului este compatibilă din toate punctele de vedere şi poate trăi în pace şi bună înţelegere într-un stat democratic şi indivizibil, care poate fi construit împreună.
Evoluţia politicii externe a Republicii Moldova (1991-2008), Chişinău, 2009
B. Bilanţurile materiale
„în războiul de la Nistru au fost înregistraţi, de ambele părţi, 802 morţi şi peste 5000 de răniţi, inclusiv în rândurile populaţiei civile. Pagubele materiale cauzate de conflictul armat au fost estimate la circa 12 mld de ruble în preţurile curente ale anului 1992, restabilirea localităţilor şi a obiectivelor distruse necesitând cel puţin 15 mld de ruble. Operaţiunile militare au provocat un val de circa 108 mii de refugiaţi, dintre care 51 de mii s-au stabilit în 38 de localităţi de pe malul drept al Nistrului, iar alţi 57 de mii în Ucraina.”
Ioan Scurtu, Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 2003, Chişinău, 2012
Relaţiile de cooperare dintre Republica Moldova şi România şi-au început evoluţia la 27 august 1991, când Guvernul României a recunoscut independenţa ţării noastre, proclamată în aceeaşi zi de Parlamentul de la Chişinău.
EVOCARE
Ce evenimente contemporane au marcat modif- cări teritoriale în spaţiul românesc?
Ce elemente comune există între statele de pe cele două maluri ale Prutului?
România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi primul stat care a stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu guvernul de la Chişinău. Ambasada României a fost prima reprezentanţă diplomatică deschisă de un stat partener în capitala Republicii Moldova. în decurs de câteva zile au fost semnate acorduri bilaterale între Republica Moldova şi România cu privire la deschiderea reciprocă a ambasadelor şi consulatelor. Crearea unui regim de circulaţie fără viză pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului a favorizat circulaţia cetăţenilor din ambele state. Chiar începând cu anul 1991, România a început să ofere burse pentru studenţii moldoveni.
Proclamarea independenţei Republicii Moldova a fost salutată de guvernul de la Bucureşti ca reprezentând „proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop” şi, totodată, „un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale acestui Pact - condiţii îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român”.
De la recunoaşterea independenţei Republicii Moldova şi până în prezent, relaţiile de cooperare dintre Chişinău şi Bucureşti au înregistrat o diversificare şi o aprofundare continuă. Până în anul 2008, între Republica Moldova şi
Acord - înţelegere, convenţie etc, între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic.
Colaborare - participare alături de alţii la realizarea unei acţiuni sau a unei opere care se efectuează în comun.
Parteneriat - sistem în care se asociază cetăţeni, instituţii, organizaţii, state etc., în diverse domenii (social, economic, politic, cultural).
România au fost semnate 104 acorduri bilaterale în varii domenii de interes reciproc, cum ar fi promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale, colaborarea în domeniile transporturilor, poştelor şi telecomunicaţiilor, turismului, facilitării comerţului, serviciilor vamale, ştiinţei, învăţământului, culturii şi în multe alte domenii importante. Totodată, relaţiile de cooperare bilaterală au fost instituţionalizate la nivel parlamentar prin crearea Comitetului interparlamentar Republica Moldova - România, iar la nivelul celor două executive - prin crearea Comisiei mixte interguvernamentale moldo-române de colaborare economică şi de integrare europeană.
Pe plan extern, Republica Moldova a beneficiat în permanenţă de sprijinul României în vederea includerii sale în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sau Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). De aseme-
101
Ca pi tol u l 4
C U R S
nea, România este un susţinător activ al Republicii Moldova în eforturile depuse în vederea integrării sale în organizaţiile şi iniţiativele regionale din Europa Centrală şi de Sud-Est, care sunt văzute la Chişinău ca potenţiale vehicule pentru avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene. în acest context, România a sprijinit activ ţara noastră pentru a fi admisă în cadrul Iniţiativei Central-Europene (ICE), Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), Procesului de Cooperare Politică din Europa de Sud-Est (PCESE) sau al Acordului privind Liberul schimb în Europa Centrală (CEFTA). România s-a afirmat şi ca un promotor important al aspiraţiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova. în acest sens, sunt bine cunoscute eforturile României de a sensibiliza statele membre ale UE pentru a le convinge să ofere ţării noastre aceeaşi perspectivă europeană ca şi statelor asociate din Balcanii de Vest.
în plan economic şi comercial, România este un partener major pentru ţara noastră. Actualmente, România reprezintă una dintre cele mai importante pieţe de desfacere pentru exporturile noastre. Pe parcursul anului 2007, agenţii economici din Republica Moldova au exportat în România mărfuri în valoare de 211,183 mln de USD, cu 21 mln de USD mau puţin decât în Rusia şi cu 13 mln de USD mai mult decât în Ucraina. în acelaşi an, România ocupă al treilea loc la capitolul importuri realizate de pe piaţa sa de către agenţii economici din ţara noastră. în 2007, suma importurilor din România a atins cifra de 449,081 mln de USD, cu 237 mln mai puţin decât din Ucraina şi cu 39 mln de USD mai puţin decât din Rusia.
în spaţiul UE, România este primul nostru partener comercial. Datorită aderării României la UE, volumul schimburilor comerciale realizate de Republica Moldova cu UE în anul 2007 a depăşit, pentru prima oară, cifra de 50 % din totalul exporturilor şi importurilor efectuate de agenţii economici din ţara noastră. în consecinţă, UE a devenit partenerul economic numărul unu pentru Republica Moldova, surclasând Comunitatea Statelor Independente (CSI). De fapt, putem spune că, prin transformarea UE în principalul
său partener comercial, Republica Moldova şi-a întărit dimensiunea economică a argumentelor sale chemate să sensibilizeze Bruxellesul vizavi de aspiraţiile de integrare europeană ale Chişinăului. România este, de asemenea, un important investitor în economia Republicii Moldova. Investiţiile directe realizate în economia noastră de investitorii români însumează cifra de 22,9 mln de euro, plasând România pe locul 9 în lista ţărilor care au efectuat cele mai semnificative investiţii directe în ţara noastră.
în pofida multiplelor realizări pozitive obţinute de ambele state în evoluţia cooperării lor bilaterale, percepţia generală despre calitatea şi consistenţa relaţiilor dintre Republica Moldova şi România este departe de a fi una de satisfacţie. Explicaţia acestei stări de fapt este simplă în formulare, dar complexă în conţinut. Realizările schiţate mai sus pălesc alături de enormul potenţial nevalorificat al cooperării moldo-române. De la declararea independenţei Republicii Moldova şi până în prezent, relaţiile bilaterale dintre Chişinău şi Bucureşti seamănă mai degrabă cu un „tobogan american”, cu ascensiuni şi coborâri abrupte, ce servesc unor interese şi calcule obscure de partid, în detrimentul şi pe seama interesului cetăţenilor din ambele ţări de a avea strânse relaţii de parte - neriat, interes care, de altfel, a crescut şi mai mult în Republica Moldova odată cu aderarea României la UE. Acest fapt este relevat şi de sondajele de opinie publică, care scot în evidenţă faptul că România este văzută de cetăţenii moldoveni ca reprezentând ţara care poate ajuta cel mai mult Republica Moldova să se integreze în UE.
întâlnire a şefilor de stat ai României şi Republicii Moldova, Ion lliescu şi Mircea Snegur, la Bucureşti foto: Mihai Potârniche
După 20 de ani de la declararea independenţei sale, Republica Moldova a ajuns la o răscruce importantă în evoluţia sa de mai departe ca stat suveran, independent şi democratic. Asistăm la apusul unei perioade istorice, care s-a desfăşurat sub semnul tranziţiei Republicii Moldova către o societate democratică şi o economie de piaţă, şi la începutul unei noi etape în dezvoltarea politică, economică şi socială a ţării noastre, care va avea ca obiectiv strategic aderarea progresivă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE). Politica externă a Republicii Moldova parcurge şi ea acelaşi traseu istoric şi, cu certitudine, în perioada următoare, va fi supusă unor transformări profunde, dictate de noile realităţi geopolitice din regiunea noastră şi, mai ales, de noile cerinţe şi exigenţe impuse de imperativul integrării europene a Republicii Moldova.
EVOCARE
1. Politica externă în Republica Moldova
Care sunt priorităţile politicii externe a Republicii Moldova?
Ce drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului au fost încălcate de regimul comunist în Republica Moldova până ia proclamarea independenţei de stat?
Pe parcursul întregii perioade de la proclamarea independenţei, politica externă a Republicii Moldova a fost orientată spre întărirea statalităţii şi a integrităţii sale teritoriale. Au fost create organele necesare pentru promovarea unei astfel de politici: Ministerul de Externe, ambasade, oficii consulare etc.
Aderarea la CSI
în ziua de 21 decembrie 1991, preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a semnat la Alma-Ata, împreună cu liderii a 11 state, foste republici ale URSS, Protocolul de constituire a CSI (Comunitatea Statelor Independente). Scopul principal al acestei organizaţii este menţinerea legăturilor economice dintre fostele republici sovietice şi dezvoltarea cooperării dintre ele. Republica Moldova promovează, totodată, o politică externă proprie, în vederea stabilirii unor relaţii avantajoase cu alte ţări.
Sediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova
VOCABULAR
Suveranitate - putere exercitată de stat în limitele graniţelor sale, fără amestec extern.
Independenţă - situaţie a unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate naţională; stare de neatârnare şi drept de a rezolva liber problemele sale interne şi externe.
In perioada ce a urmat după proclamarea independenţei, Republica Moldova a aderat la principalele organisme internaţionale privind apărarea drepturilor omului. La 3 ianuarie 1992, în urma reuniunii de la Praga a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor participante la procesul general-euro- pean, Republica Moldova a fost primită în calitate de membru deplin al OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), iar la 26 februarie, preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a participat la Helsinki la semnarea solemnă a Actului final al CSCE, fapt care simbolizează intrarea statului nostru în această organizaţie internaţională în calitate de membru cu drepturi depline.
97
C a p i t o l u l 4 C U R S
A. Merkel, cancelar al Germaniei, şi V. Filat, prim-ministru al Republicii Moldova, Chişinău (2012) foto: Mihai Vengher
Un eveniment de mare importanţă în afirmarea Republicii Moldova pe arena internaţională a fost admiterea ei, în ziua de 2 martie 1992, în Organizaţia Naţiunilor Unite în calitate de membru cu drepturi depline.
în urma cererii depuse, la începutul anului 1992, Republicii Moldova i s-a conferit statutul de „invitat special” la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar la 14 iulie 1995 devine membru al acestei organizaţii internaţionale. Participarea la lucrările din cadrul Consiliului contribuie la intensificarea cursului de reforme şi democratizare a societăţii, la informarea opiniei publice mondiale despre situaţia din republică şi aspiraţiile poporului tânărului stat.
După proclamarea independenţei, Republica Moldova a fost vizitată în repetate rânduri de personalităţi politice marcante din diferite state ale lumii. în septembrie 1998, la Chişinău a sosit într-o vizită oficială preşedintele Franţei, }acques Chirac, iar în august 2012, cancelarul Germaniei, An- gela Merkel.
în etapa actuală, Republica Moldova a fost recunoscută de peste 140 de state ale lumii şi menţine relaţii strânse cu vecinii săi apropiaţi - România şi Ucraina, cu ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente. O direcţie importantă a politicii sale externe este întărirea relaţiilor de partene- riat cu SUA, Germania, Franţa, Marea Brita- nie, Turcia, Bulgaria etc.
în ultimii 20 de ani, marile priorităţi ale diplomaţiei moldoveneşti au fost: recunoaşterea
independenţei Republicii Moldova; consolidarea securităţii şi stabilităţii ţării noastre prin recunoaşterea şi respectarea de către statele lumii a statutului său de neutralitate permanentă; afirmarea Republicii Moldova ca actor internaţional prin integrarea sa în cadrul principalelor organizaţii internaţionale, precum ONU, Consiliul Europei, OSCE, OMC etc.; stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu ţările lumii şi, în primul rând, cu principalii săi parteneri strategici; asigurarea şi menţinerea sprijinului comunităţii internaţionale în vederea soluţionării favorabile a problemei transnis- trene, precum şi pentru determinarea Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele de pe teritoriul ţării noastre; şi, desigur, integrarea europeană a Republicii Moldova, prin filiera Europei de Sud-Est.
Unele dintre priorităţile menţionate mai sus au fost, evident, îndeplinite. în acelaşi timp, astfel de obiective strategice precum consolidarea securităţii şi stabilităţii Republicii Moldova, retragerea trupelor străine de pe teritoriul său, soluţionarea definitivă a problemei transnistrene şi reintegrarea ţării, dezvoltarea unor relaţii de cooperare, stabile şi previzibile, cu principalii săi parteneri strategici, integrarea europeană ş. a. au rămas nerealizate.
Noua etapă istorică se va desfăşura sub imperativul integrării Republicii Moldova în UE. Acest lucru va avea consecinţe pozitive atât asupra politicii interne, cât şi asupra celei externe. Viitorul cadru juridic va propulsa relaţiile ţării noastre cu UE la un nivel călită tiv nou, care va fi caracterizat printr-o dimensiune pronunţată de integra-
Natalia Gherman, ministru de Externe
al Republicii Moldova, negociator principal cu UE, 2013 foto: Andrei Mardari
.
98
C U R S R E P U B L I C A M O L D O V A Şl R O M Â N I A D U P Ă 1 9 8 9
re în spaţiul valoric, instituţional şi economic al UE.
Noul cadru juridic cu UE va impune şi o reevaluare a trecutului şi prezentului relaţiilor Republicii Moldova cu partenerii săi cheie, şi anume: cu vecinii imediaţi - România şi Ucraina, cu SUA, Rusia, CSI, GUAM, Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est, Consiliul Europei, OSCE, NATO, inclusiv cu toate statele membre ale UE.
1997. Vizita lui Bill Clinton la Bucureşti, imediat după ce a fost ratată prima tentativă de integrare euroatiantică, un semnal că România trebuia să-şi continue eforturile în acest sens
3. Politica externă a României
în materie de politică externă, România postdecembristă a decis să ia cursul spre apropierea de Occident, întărind relaţiile cu Statele Unite şi cu Uniunea Europeană, care au devenit partenerii săi strategici. Cursul spre integrarea euroatiantică şi europeană a devenit principalul obiectiv al politicii externe româneşti, pornind de la faptul că acesta este o expresie a interesului naţional. Prezenţa României în structurile internaţionale de prim rang (Banca Mondială, FMI, Organizaţia Mondială a Comerţului) i-a facilitat negocierile cu factorii de decizie. Diplomaţia românească avea menirea să joace un rol extrem de important în acest proces, deoarece una dintre precondiţiile aderării era stabilirea bunelor relaţii cu statele din jur. Astfel, au fost semnate Tratatul de cooperare şi bună vecinătate cu Ungaria (16 septembrie 1996) şi cu Ucraina (2 iunie
1997). Totuşi, drumul spre recunoaştere nu a fost deloc unul simplu. Astfel, contrar aşteptărilor, România a ratat primul val de aderare euroatiantică la sfârşitul anilor ’90, dar, cu toate acestea, partenerii săi- străini au încurajat-o să nu abandoneze cursa (aşa cum o cereau unele forţe interne şi externe) şi să-şi continue eforturile în această direcţie. Din fericire, clasa politică românească a fost la nivel, demonstrând perseverenţă în implementarea reformelor necesare aderării, fiind răsplătită pentru aceasta.
La începutul anilor 2000, România se prezenta deja ca un candidat cu şanse serioase de acceptare, fiind elaborat un plan naţional de aderare la această structură. Ca rezultat, la summitul NATO de la Praga din 21 noiembrie 2002, România primeşte invitaţia oficială de a începe convorbirile de aderare. La 1 martie 2004, preşedintele Ion Iliescu a promulgat o lege specială de aderare la NATO, iar pe 29 martie, România depune la Washington instrumentele de aderare.
Angajamentele României în cadrul operaţiilor NATO au fost în mod programatic asumate de guvernele ulterioare. în 2005 este semnat tratatul cu SUA care permite dislocarea unor baze militare americane pe teritoriul României, iar prezenţa corpului militar românesc în Afganistan este o dovadă a luării în serios a rolului de aliat. De asemenea, integrarea euroatiantică a pavat drumul intrării României în Uniunea Europeană.
Ion Iliescu, preşedintele României, la sediul NATO, 2004
99
C a p i t o î u ! 4
Studiu de caz
CSI versus integrarea europeană
Calitatea Republicii Moldova de membru a! Comunităţii Statelor Independente (CSI) nu este privită de principalele partide politice din Republica Moldova ca o alternativă pentru politica europeană de vecinătate. Respectivele partide politice au însă opinii diferite cu privire la compatibilitatea sau incompatibilitatea existentă între aspiraţiile europene ale ţării noastre şi calitatea sa de membru al CSI. Astfel, în timp ce pentru majoritatea partidelor de centru-stânga,
EVALUARE
• Apreciază situaţia Republicii Moldova în etapa actuală.
• Realizează o friză cronologică pe care vei indica principalele date şi evenimente ale politicii externe a Republicii Moldova şi a României.
Liderii de state la reuniunea Consiliului Şefilor de Stat din CSI, 2008 foto: Moldpres
• Precizează cum au evoluat relaţiile diplomatice dintre Republica Moldova şi România.
Determină priorităţile politicii externe a Republicii Moldova în relaţiile cu Ucraina, Rusia şi alţi parteneri estici,
* Identifică interesele geopoli- tice ale statelor dezvoltate în Europa de Sud-Est. r lmaginează-ţi că participi la un referendum unde e necesar să-ţi exprimi votul de aderare a Republicii Moldova la
printre care se regăseşte şi partidul comuniştilor (PCRM), Uniunea Europeană. Susţine-
CSI este compatibilă cu politica de integrare europeană a t' decizia pun 2-3 argumente.
Republicii Moldova, partidele politice de centru-dreapta Apreciază intenţiile Repub-
de pe eşichierul politic consideră CSI un obstacol în calea iicii Moldova de a adera la
apropierii Republicii Moldova ce UE şi, prin urmare, aban- Uniunea Europeana,
donarea C.S! este, în viziunea lor, inevitabilă, lotuşi, pentru toţi este clar că CSI nu reprezintă un vehicul de apropiere de UE, ci mai curând un tribut pe care Chişinău! îl plăteşte Moscovei pentru menţinerea bunăvoinţei Federaţiei Ruse în probleme de interes major pentru Republica Moldova, cum ar fi: soluţionarea conflictului din regiunea transnistreană, retragerea trupelor şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul ţării noastre, importul de gaze naturaie la un preţ rezonabil pentru consumatorii interni, accesul nestingherit pe piaţa Rusiei pentru produsele moldoveneşti etc. Drapelele celor 28 de state membre aie Uniunii Europene, Strasbourg
.png)