Problematica etnică în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial

10:47 0 Comments

Chiar dacă a fost trecută de „Războiul Rece"în pian secund, problematica naţională a rămas şi după 1945 una dintre temele fierbinţi ale actualităţilor europene. în partea continentului aflată sub dominaţia URSS, s-a crezut că aplicarea modelului sovietic va anula de la sine antagonismele motivate etnic. în Europa Occidentală, satisfacerea doleanţelor minorităţilor a fost văzută într-o ordine democratică de care să profite toţi cetăţenii.
Destrămarea URSS şi războiul civil din fosta iugoslavie au demonstrat că, oricât de generoasă ar fi legislaţia unei ţări, o rezolvare a problemelor naţionale nu poate avea loc fără respectarea libertăţilor şi drepturilor elementare ale omului.
E V O C A R E
Ce schimbări radicale teritoriale şi politice au avut loc în statele din Europa în anii postbelici?
Ce regimuri politice de bază existau în statele din Europa în perioada postbelică?
Consiliul ONU pentru drepturile omului
VOCABULAR
ie - comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică, ce se manifestă în particularităţi specifice ale culturii naţionale şi în conştiinţa originii şi sorţii comune.
Naţionalitate - apartenenţă a unei persoane la o anumită naţiune,
Naţionalism - atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor şi aspiraţiilor naţionale (însoţite, în anumite împrejurări, şi de xenofobie).
1. Problematica naţională în Europa după 1945 După al Doilea Război Mondial, primul act internaţional referitor la protecţia minorităţilor a fost rezoluţia „Soarta minorităţilor”, adoptată de Adunarea Generală a ONU în februarie 1948, iar cea dintâi prevedere clară referitoare la statutul grupurilor etnice minoritare a fost inclusă în „Pactul internaţional” privind drepturile cetăţeneşti şi politice din 16 decembrie 1966, Printre alte iniţiative care au avut menirea de a asigura cât mai multe drepturi minorităţilor s-a numărat instituirea de către ONU, în 1993, a funcţiei unui înalt Comisar pentru Drepturile Omului sau adoptarea de către OSCE şi Consiliul Europei a mai multor declaraţii şi convenţii. Impactul acestor şi altor iniţiative a fost însă minim, din cauza imposibilităţii instituirii unor principii şi mecanisme general acceptate. Majoritatea statelor europene sunt de părere că protecţia minorităţilor trebuie să rămână un domeniu exclusiv al legislaţiei interne şi nu acceptă instituirea unui mecanism internaţional care să prevadă drepturi colective pentru grupurile etnice minoritare.
în vestul Europei, rezolvarea conflictelor motivate etnic a fost identificată mai ales cu garantarea unor drepturi democratice individuale cât mai largi pentru toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţa etnică. Au existat însă şi cazuri când unor grupuri minoritare (suedezii din Finlanda) le-au fost acordate garanţii constituţionale. în foarte multe ţări, legislatorul a făcut şi o diferenţiere clară între minorităţile tradiţionale, cărora le-au fost asigurate condiţii speciale pentru păstrarea limbilor şi culturii proprii, şi minorităţile de imigranţi. Erupţiile violente periodice motivate etnic din Irlanda de Nord, Ţara Bascilor (vezi studiul de caz), Corsica, precum şi crizele politice din jurul Tirolului de Sud şi din Scoţia, sau disputele dintre flamanzi şi valoni în Belgia, au demonstrat că potenţialul exploziv al problematicii naţionale este mult mai mare decât s-ar putea crede.
78
C U R S
PROBL EMA IDENTI TARĂ ÎN LUMEA CONT EMPORANA
2. Raportul dintre comunism
şi naţionalism
De foarte multe ori, naţionalismului i-a fost atribuit rolul de „gropar” al comunismului. Astfel de afirmaţii sunt susţinute în parte şi de evenimentele de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 din URSS şi Iugoslavia. Printre evenimentele care au grăbit căderea regimului comunist în aceste ţări au fost şi tulburările de ordin naţional din mai multe entităţi ale celor două federaţii: Ţările Baltice, Georgia, Republica Moldova, Azerbaidjan şi Armenia, în Uniunea Sovietică; Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo, în Iugoslavia (doc. A). Cazul sovietic, dar şi cel iugoslav, arată că simpla organizare a unui stat polietnic pe principii federative, fără o bază instituţională democratică, nu-i poate garanta stabilitatea şi unitatea, ci, dimpotrivă, poate sta la originea unor conflicte sângeroase. Acest lucru este valabil şi pentru Federaţia Rusă după 1991, unde minorităţile continuă să fie supuse unei presiuni asimilaţioniste puternice, iar acolo unde există tendinţe de emancipare etnică, autorităţile intervin violent. Cel mai cunoscut caz în acest sens este războiul din Cecenia.
Pe de altă parte, în unele state socialiste, naţionalismul, în starea sa de ideologie mobilizatoare, a servit la stabilizarea sistemului. Atunci când analizăm raportul dintre comunism şi naţionalism, trebuie să avem mai ales în vedere diferenţa dintre ideologia comunistă marxistă clasică şi practicile politice, economice şi culturale efective. Astfel, liderii partidelor comuniste din statele central- şi est-europene nu au ezitat să deschidă supapa naţionalistă, fie pentru a-şi legitima puterea, fie pentru a-şi asigura loialitatea grupului etnic titular.
Odată cu naţionalizarea industriei, colectivizarea agriculturii şi încorsetarea ideologică a educaţiei, minorităţile au fost lipsite de resursele economice proprii, fapt care a făcut imposibilă afirmarea unor autonomii culturale şi comunitare şi a deschis calea asimilării de către naţiunea dominantă.
Drept exemplu de politică restrictivă faţă de minorităţi imediat după instaurarea regimurilor
comuniste în Europa Centrală şi de Est poate fi considerată Polonia. în această ţară, sovieticii au tolerat deschis o politică ostilă faţă de grupurile etnice minoritare. Chiar dacă prin constituţie tuturor cetăţenilor le-au fost garantate drepturi egale şi a fost interzisă orice discriminare pe motiv etnic, politica autorităţilor poloneze a fost orientată spre asimilarea rapidă a minorităţilor şi crearea unui stat omogen din punct de vedere etnic. Tot cu asentimentul URSS, măsuri represive împotriva minorităţilor (în special împotriva turcilor) au fost luate şi în Bulgaria. După 1945, modificările de frontiere, deportarea unor grupuri etnice, schimburile de populaţie dintre state şi asimilarea au dus la reducerea ponderii minorităţilor etnice în structura populaţiei din ţările central- şi est-europene.
3. Situaţia minorităţilor în ţările socialiste în primii ani de după încheierea războiului, implicarea directă a URSS în politica internă şi externă a statelor intrate în sfera sa de influenţă a adus o ameliorare temporară a situaţiei minorităţilor. Acest lucru este valabil şi din perspectiva legislaţiei privind minorităţile, care nu era altceva decât o imitare a unor acte similare sovietice (doc. B). De această modificare de conjunctură a situaţiei grupurilor etnice nu au profitat însă toate minorităţile. Germanilor, de pildă, le-a fost atribuită vina colectivă pentru crimele săvârşite de naţional-socialişti, ei fiind supuşi unor acţiuni coercitive în masă, mai ales prin exproprieri şi deportări.
Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013): „Antisemitismul este dezgustător şi inacceptabil!"
7 9
C a p S t o ! u ! 3
DOSAR
Fragment din discursul lui Slobodan Milosevic din 28 iunie 1989, ţinut la o adunare publică în Kosovo
„în acest loc, pe această bucată de pământ din inima Serbiei numită Kosovo, a avut loc, acum şase sute de ani, una dintre cele mai mari bătălii ale acelor vremuri... înfrângerea noastră de atunci nu a fost doar rezultatul superiorităţii sociale şi militare a Imperiului Otoman, ci şi consecinţa lipsei tragice de unitate a statului sârb de atunci... Anume lipsa de unitate şi trădarea din Kosovo au urmărit naţiunea sârbă, prin soarta sa tristă, de-a lungul istoriei. Şi în timpul ultimului război, discordia şi minciuna au aruncat populaţia sârbă şi Serbia intr-o agonie ale cărei urmări istorice şi morale le depăşesc pe cele ale agresiunii fasciste..
B. Extras din Constituţia URSS din 1936
Art. 123. „Egalitatea în drepturi a cetăţenilor URSS, fără deosebire de naţionalitate şi rasă, în toate domeniile vieţii economice, de stat, culturale şi social-politice este lege nestrămutată. Orice fel de îngrădire, directă sau indirectă, a drepturilor, sau invers, stabilirea de privilegii directe sau indirecte cetăţenilor pe temeiul rasei sau al naţionalităţii cărora aparţin, precum şi orice propovăduire a exclusivismului sau a urii şi dispreţului de rasă sau naţionalitate se pedepseşte prin lege.”
C. Ponderea minorităţilor în structura populaţiei din ţările din Europa Centrală (1960)
Ponderea
Ponderea celor
Ţara
minoritămai
importante
ţilor, %
minorităţi, %
Maghiari (3,9)
Cehoslovacia
6,1
Germani (1,0) Polonezi (0,5)
Polonia
1,5
Ucraineni (0,6) Bieloruşi (0,5)
Maghiari (9,1) România 14,3 Germani (2,2) Evrei (0,8)
' Ţara
Ponderea minorităţilor, %
Ponderea celor mai importante minorităţi, %
Iugoslavia
10,8
Albanezi (4,9) Maghiari (2,7) Turci (1,0)
Bulgaria
14,5
Turci, tătari, găgăuzi (8,7) Ţigani (2,6) Macedoneni (2,5)
Ungaria
1,8
Germani (0,5) Slovaci (0,3) Croaţi (0,3)
Consecinţele conflictului armat din Serbia de ia sfârşitul sec. al XX-lea
Analizează discursul lui S. Milosevic. Crezi că prin ideile expuse acesta a contribuit la consolidarea societăţii în Serbia şi în special la diminuarea acţiunilor separatiste din Kosovo?
Stabileşte importanţa art. 123 din Constituţia URSS (1936).
Demonstrează prin exemple concrete dacă au fost .sau mi respectate prevederile acestuia in URSS. Identifică stateleîn care există cea mai mare pondere a minorităţilor în structura populaţiei dintre statele din Europa. Ce politică ar trebui să fie promovată de guvernele acestor state pentru a evita apariţia unor ' conflicte pe motiv etnic?
80
PROBL EMA IDENTI TARĂ ÎN LUMEA CONT EMPORANĂ
Studiu de caz
Mişcarea naţionalistă bască
Bascii (autodenumire: euskaldunak) sunt probabil urmaşii direcţi ai unei populaţii din Peninsula iberică din perioada pre-indo-europeană. în prezent, dintr-un total de cca 700 de mii de vorbitori ai limbii basce, cca 600 de mii locuiesc în partea de nord a Spaniei, iar restul în sud-vestul Franţei. De la sfârşitul secolului al XlX-lea datează încercările de codificare a limbii basce şi de creare a unui imn şi a unui drapel naţional. La fel ca şi tendinţele autonomiste din Catalonia, mişcarea naţionalistă bască trebuie văzută şi ca o reacţie la politica centralistă a guvernului spaniol.
După victoria lui Francisco Franco în războiul civil (1936-1939), bascii au fost supuşi discriminărilor de tot felul. Ca reacţie, s-a dezvoltat o mişcare de rezistenţă, concentrată iniţial în numeroase asociaţii culturale. în anul 1959 a fost creată gruparea militantă ETA (Euskadi Ta Askatasuna = Ţara Bascilor şi Libertate), care, de la mijlocul anului 1965, a fost implicată în mai multe acţiuni teroriste, cu scopul declarat de a instaura un st^t socialist basc.
După moartea lui Franco (1975) şi introducerea unor autonomii graduale pentru regiuni (1979,1983), bascii au obţinut un şir de libertăţi politice şi culturale. Din 1978, alături de tactica acţiunilor teroriste practicată de ETA, mişcarea naţionalistă bască a mers şi pe calea parlamentară, prin crearea partidului Herri Batasuna (Unitatea Populară). în 1979, în urma unui referendum din provinciile Guipuzcoa, Vizcaya şi Âlava, a fost creată regiunea autonomă Ţara Bascilor (Euskal Plerria). în prezent, de o anumită autonomie se bucură şi bascii din Franţa. Foarte multe grupări militante basce, printre care şi ETA, militează însă în continuare pentru crearea unui stat basc.
Afiş de pe peretele unei case din San Sebastian, Spania (august 2007)
EVALUARE
• Identifică prevederile referitoare la statutul grupurilor etnice minoritare adoptate în documentele internaţionale.
• Caracterizează problemele naţionale din perioada postbelică. Analizează situaţia minorităţilor etnice în statele socialiste.
Analizând modelul sovietic de organizare a unui stat polietnic pe principii federative, fără o bază instituţională democratică, crezi că se poate garanta stabilitatea şi unitatea? Argumentează.
• Comentează raportul dintre comunism şi naţionalism.
Determină limitele naţionalismului pentru a asigura stabilitatea unui sistem în cadrul statului democratic.
• Propune un model de organizare a societăţii în care va fi soluţionată problema naţională în unul dintre statele din Europa în etapa actuală.
Document
Elveţia sau istoria unui popor fericit
„.. .Elveţienii consideră că sunt un popor fericit. .. Aceşti elveţieni sunt realişti, fără să fie cinici. Ei îşi acceptă condiţia, deoarece îşi cunosc foarte bine datele... pentru că se respectă şi cer să fie respectaţi... Punctul de plecare a! sindicaliştilor, patronilor şi al guvernanţilor este plăcerea de a munci, despre care s-a spus că este modul de existenţă al elveţienilor, baza raporturilor lor sociale şi adesea chiar sensul vieţii lor..
Denis de Rougemont
Ar putea oare modelul elveţian să fie realizat şi în alte state din Europa? Ce ar trebui să întreprindem pentru aceasta? Argumentează-ţi opinia prin exemple concrete din viaţa cotidiană.