Evoluţia naţiunilor şi situaţia minorităţilor din Europa în perioada interbelică

10:46 0 Comments

în limba latină, naţio însemna iniţial a fi născut sau a aparţine unei ginţi. în Evul Mediu, termenul desemna originea geografică a unei persoane (în mediul universitar) sau apartenenţa la un grup social privilegiat (de pildă naţio hungarica în Transilvania). De la sfârşitul secolului al XVill-lea, această vocabulă a căpătat valenţe politice, culturale şi lingvistice.
EVOC A R E
în ce condiţii a avut ioc procesul de formare a naţiunilor europene în perioada modernă? Care sunt formele de manifestare a naţionalismului?
Competiţiile sportive sunt ocazii pentru etalarea patriotismului, imagine dintr-un oraş german din timpul campionatului mondial de fotbal din 2006.
VOCABULAR
Identitate colectivă - sumă de valori din trecut şi din prezent. Este pusă şi în legătură cu istoria comună a unui grup, in care trecutul serveşte la construirea unor coduri imaginare de gândire şi acţiune colectivă.
Autodeterminare - principiu fundamental al drepturilor omului. Este legat de libertatea popoarelor de a-şi stabili singure dezvoltarea politică, economică, culturală şi socială, fără vreo intervenţie din exterior.
1. Noţiuni de bază
Oamenii de ştiinţă vorbesc, deseori, despre două tipuri de naţiuni: naţiunea politică (statală) şi naţiunea culturală (etnică). în timp ce prima se referă la identitatea politică a unei mari comunităţi, cea de-a doua, fiind şi forma cea mai frecventă de manifestare, trimite la unitatea lingvistică, culturală, religioasă şi istorică. Naţiunea culturală se află într-un raport ideatic foarte apropiat cu grupul etnic. Deosebirea dintre cei doi termeni este legată de faptul că o naţiune tinde să formeze şi de cele mai multe ori formează un stat propriu (statul naţional), în timp ce grupul etnic este doar parte a unei entităţi statale şi se poate situa într-un raport de inferioritate sau subordonare faţă de grupul dominant. în acest caz, putem vorbi de minorităţi etnice sau minorităţi naţionale. în legătură cu naţiunea şi grupul etnic se află şi identitatea colectivă.
O particularitate importantă a procesului de formare a naţiunilor europene este caracterul conflictual al acestuia, în nenumăratele spaţii de contact etnic, au existat foarte multe cazuri în care geneza unor naţiuni a avut loc la concurenţă cu alte proiecte naţionale, de pildă, naţiunea macedoneană versus naţiunea bulgară (vezi studiul de caz). De multe ori se consideră că organizarea Europei pe principiul naţiunilor a urmat linia Vest - Est. Acest lucru este însă doar în parte valabil, deoarece, alături de regiuni din estul Europei, unde asistăm şi în prezent la geneza unor noi naţiuni (Belarus, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina), mai există şi în vestul continentului comunităţi care se află în proces de afirmare ca naţiuni: catalanii şi bascii în Spania, corsicanii în Franţa, scoţienii în Marea Britanie.
Una dintre formele de manifestare a naţiunii este naţionalismul.
2, Afirmarea principiului autodeterminării
Ideea constituirii unor state naţionale pe teritoriul fostelor Imperii Rus, Otoman şi Habsburgic s-a impus abia în ultima fază a Primului Război Mondial. Dreptul popoarelor la autodeterminare a fost susţinut în mod special de liderii grupurilor etnice din aceste imperii. Liderii SUA, Marii Britanii şi Franţei au fost
70
CURS
PROBL EMA I D E N U T A R A IN LUMEA C ONT EMPORANĂ
la început de părere că popoarele mici ar trebui doar să obţină autonomie în cadrul frontierelor existente. Aplicarea dreptului la autodeterminare la Congresul de Pace de la Paris a fost determinată de schimbările din ultimele luni ale războiului, inclusiv intervenţiile preşedintelui american Woodrow Wilson, fără a se ţine cont de opiniile deseori îndreptăţite ale statelor învinse.
Folosirea principiului autodeterminării mai ales ca instrument al puterilor învingătoare (în dauna maghiarilor, germanilor, bulgarilor, de pildă) a fost una dintre cauzele care au condus la instaurarea stării conflictuale în Europa după 1918. O rezolvare echitabilă a tuturor diferendelor motivate etnic nici nu ar fi fost de fapt posibilă, din cauza structurii lingvistice şi religioase foarte complexe a majorităţii regiunilor europene, mai ales în partea răsăriteană a continentului. în lipsa unui mecanism internaţional recunoscut şi acceptat de toate ţările, dar şi din cauza stării de haos politic din multe regiuni, nici plebiscitele nu puteau fi o soluţie. Din acest motiv, în cele mai multe cazuri, soarta postbelică a multor teritorii a fost decisă de adunări ad- hoc, cu niveluri diferite de reprezentativitate.
Una dintre consecinţele modificării hărţii Europei după prima conflagraţie mondială a fost grăbirea procesului de formare a identităţilor naţionale, prin adunarea în graniţele unui stat a majorităţii vorbitorilor de aceeaşi limbă (în cazul statelor învingătoare) sau prin creşterea mobilizării colective ca urmare a frustrărilor provocate de rezultatele războiului (în ţările învinse).
0 familie de aromâni din Macedonia
3. Situaţia minorităţilor în anii 1918-1940 în timpul confruntărilor militare şi în primii ani de după încheierea războiului au avut loc mai multe mişcări de populaţie, prin deportări
forţate sau ca urmare a unor acorduri dintre state privind schimburi de populaţie, care au implicat câteva milioane de persoane din rândul minorităţilor. Cu toate acestea, în perioada interbelică, majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est au fost eterogene din punct de vedere etnic, ponderea minorităţilor variind între 10 % şi 35 %. în 1920, pe un teritoriu de cca 1 450 000 km2, de la Marea Baltică până în sudul Balcanilor, locuiau cca 88 mln de persoane, reprezentând peste treizeci de grupuri etnice. Pentru a garanta drepturi cât mai largi pentru minorităţi, marile puteri au impus clauze speciale în tratatele încheiate după Primul Război Mondial. De asemenea, protecţia minorităţilor a fost şi una dintre preocupările Ligii Naţiunilor, instrumentul principal oferit minorităţilor pentru a-şi face publice nemulţumirile fiind petiţiile individuale. între 1921 şi 1939, la secretariatul Ligii Naţiunilor au fost înregistrate cca 950 de astfel de plângeri.
în primii ani de după 1918, majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est au promovat (mai ales din considerente de conjunctură) o politică generoasă faţă de minorităţi. De la începutul anilor ’30 au fost luate însă măsuri care au condus la îngrădirea drepturilor minorităţilor, urmărindu-se chiar asimilarea acestora. Explicaţia politicii de discriminare a minorităţilor în Europa în perioada interbelică se găseşte în: ambiguitatea reglementărilor privind statutul şi protecţia minorităţilor; existenţa unor dispute teritoriale; dificultăţile de integrare a unor regiuni în noile construcţii statale; impunerea regimurilor politice totalitare; criza economică mondială.
Cu o încărcătură pozitivă (în cazul patriotismului), neutră, dar şi agresivă, naţionalismul se exprimă mai ales prin grija faţă de naţiunea proprie în domeniul politic, economic, religios, cultural sau chiar sportiv. Celor mai multe forme de manifestare a naţionalismului le este proprie convingerea privind singularitatea na- ţiunii/grupului etnic propriu. Prin formele sale cele mai radicale (şovinismul, fascismul, antisemitismul), naţionalismul a stat la baza unor mari tragedii umane din secolul al XX-lea.
71
C a p i t o l u l 3
DOSAR
A. Despre naţiuni
„O naţiune înseamnă un suflet, un principiu spiritual. Două lucruri care, la drept vorbind, fac unul singur, constituind acest suflet, acest principiu spiritual. Primul se află în trecut, cel de-al doilea rezidă în prezent. Primul înseamnă un bogat patrimoniu de amintiri comune; cel de-al doilea presupune consimţământul actual, dorinţa de a trăi împreună, voinţa de a continua a pune în valoare moştenirea primită de fiecare.” Ernest Renan, Quest-ce qu’une nation?, 1882
Precizează care sunt elementele de bază ce caracterizează o naţiune. Cum au fost luate în calcul aceste caracteristici de diferite forţe politice pentru afirmarea naţiunilor în perioada interbelică?
B Despre organizarea politică a Europei după 1918
„Popoarele Austro-Ungariei, al căror loc printre naţiuni îl dorim protejat şi garantat, trebuie să aibă posibilitatea de a se dezvolta autonom.” „Părţilor turceşti din Imperiul Otoman actual trebuie să le fie asigurată o independenţă necondiţionată. Celorlalte naţionalităţi care se află sub dominaţie turcească trebuie să le fie garantată siguranţa vieţii şi posibilitatea neîngrădită de a se dezvolta independent.”
„Se impune crearea unui stat polonez, care să cuprindă toate teritoriile cu o populaţie indubitabil poloneză.”
Woodrow Wilson Ce este comun şi deosebit între stat şi naţiune?
Ni C . Ponderea minorităţilor în structura populaţiei din ţările Europei Centrale (1930)
Ţara
Ponderea minorităţilor, %
Ponderea celor mai importante minorităţi, %
Ţara
Ponderea minorităţilor, %
Ponderea celor mai importante minorităţi, %
Cehoslovacia
33,7
Germani (22,5) Maghiari (4,9) Ucraineni (3,9)
Iugoslavia
18,1
Germani (4,3) Maghiari (4,0) Albanezi (3,8)
Polonia
32,3
Ucraineni (13,9) Evrei (9,8) Bieloruşi (5,3) Germani (2,3)
Bulgaria
16,9
Turci, tătari, găgăuzi (10,7) Ţigani (2,5) Români (1,3)
Maghiari (7,9)
Germani (5,5)
România
28,1
Germani (4,1) Evrei (4,0) Ucraineni (3,3)
Ungaria
7,9
Slovaci (1,2) Croaţi (0,3)
Poate oare o naţiune să se afirme dacă nu sunt respectate drepturile altor naţiuni?
Care pot fi consecinţele pentru ambele naţiuni în cazul când una dintre ele încearcă să-şi impună
dominaţia cu ajutorul puterii şi al războaielor?
Analizează datele din tabel. Compară ponderea minorităţilor în componenţa statelor din Europa
Centrală In perioada interbelică. Explică diferenţele identificate.
în ce constă pericolul aplicării forţei în diverse situaţii? Ce principii ale drepturilor omului se încalcă prin astfel de declaraţii? Cum ar putea fi soluţionate contradicţiile, folosind cooperarea şi colaborarea între diferite persoane sau popoare?
D. Principiul forţei
„...Tema fundamentală de veacuri la rând a fost că principiul forţei şi al puterii sunt factori decisivi. Toată istoria înseamnă luptă. Numai forţa e dominantă. Forţa este prima lege (...).
Alterarea sângelui şi deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizaţiilor străvechi; niciodată războiul nu a ruinat naţiunile, ci pierderea puterii lor de rezistenţă - caracteristică exclusivă a sângelui raselor pure. în această lume, oricine nu este de sorginte sănătoasă poate fi considerat
plea\ ă... Hitler, Mein Kampf 1926
72
P R O B L E M A I D E N T I T A R Ă Î N L U M E A C O N T E M P O R A N Ă
Studiu de caz
Identităţile Macedoniei
Apariţia naţiunii macedonene constituie un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnă manipularea problematicii etnice în scopuri politice. De la sfârşitul secolului al XlX-lea, s-a accentuat rivalitatea dintre Grecia, Serbia şi Bulgaria pentru regiunea istorică Macedonia, locuită în majoritate de vorbitori ai unor dialecte slave, foarte apropiate de graiurile din vestul Bulgariei şi sudul Serbiei. Alături de lideri macedoneni care vedeau în această populaţie o „parte a naţiunii bulgare", au existat şi voci care susţineau caracterul etnic autonom al macedonenilor. Această opţiune şi-a găsit continuarea în activitatea organizaţiilor socialiste şi comuniste, care militau pentru definirea politică a „naţiunii macedonene".
După 1918, odată cu includerea celei mai mari părţi a Macedoniei în componenţa statului iugoslav, proiectul naţional bulgar în această fostă stăpânire otomană a suferit lovituri importante. De la mijlocul anilor 30, un rol important în evoluţiile din Macedonia i-a revenit Partidului Comunist din Iugoslavia, care, în scopuri proprii, a stimulat tendinţele autonomiste. Despre o „naţiune macedoneană" s-a vorbit şi într-o rezoluţie din 1934 a Cominternului. în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, ideea unei naţiunii macedonene, opuse celei bulgare, a câştigat noi valenţe, mai ales ca urmare a luptelor dintre partizanii iugoslavi şi trupele de ocupaţie bulgare.
Impunerea conceptului naţional macedonean în calitate de ideologie de stat a avut loc imediat după preluarea puterii în Iugoslavia de către comunişti şi crearea unei Republici Macedonene în cadrul federaţiei slavilor de sud. La sfârşitul anului 1944 a fost codificată limba macedoneană. Destrămarea Iugoslaviei şi apariţia statului independent macedonean a contribuit, de asemenea, la consolidarea sentimentului de apartenenţă la o naţiune aparte. Existenţa naţiunii şi limbii macedonene a fost recunoscută oficial în 1999 şi de Bulgaria.
Aromânii în Macedonia
în Macedonia, aromânii aparţin mai ales ramurii grămuştenilor şi sunt concentraţi în regiunea Stip-Kocani, respectiv Ovce Polje.
La mică distanţă de Bitola, la o altitudine de 950 de metri, se află două aşezări tradiţionale aromâne, Gopeş şi Mulovişte, unde au existat şcoli româneşti şi puternice nuclee filoromâne încă din anii 1880. Aceste două aşezări oarecum izolate se remarcă printr-o arhitectură vernaculară în care predomină case solide şi spaţioase din piatră, construite uneori cu mai multe niveluri.
Un caz aparte îl reprezintă satele Beala de Sus şi Beala de Jos, situate tot la mare altitudine, lângă graniţa cu Albania, şi care sunt locuite defărşeroţi, parţial în comun cu albanezi ghegi.
în Republica Macedonia actuală, guvernul recunoaşte ca cifră oficială 8 467 de aromâni, care au o situaţie mai bună decât în alte ţări, fiind reprezentaţi în parlamentul macedonean şi având dreptul să-şi păstreze identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi culturală, precum şi dreptul la învăţământ în limba maternă, în parte şi datorită faptului că aromânii sunt printre puţinele naţionalităţi conlocuitoare care susţin tânăra republică macedoneană.
EVALUARE
Descrie situaţia popoarelor din Europa după Primul Război Mondial.
: Identifică 2-3 cauze ale afirmării naţionalismului în statele europene în perioada interbelică.
' Caracterizează procesul de formare a identităţilor naţionale conform modificării hărţii Europei după prima conflagraţie mondială. Comentează specificul etnic al Iugoslaviei. Formulează caracteristicile relaţiilor interetnice din Peninsula Balcanică.
Analizează situaţia din diferite state din perioada interbelică, cu referire la politica faţă de minorităţile naţionale, şi formulează o concluzie.
Document
„Aromânii sunt dintotdea- una sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populaţiilor sud-est- europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani.”
Matilda Caragiu- Marioţeanu
Ce părere ai despre afirmarea unor naţiuni noi in Europa interbelică?
Elaborează o prezentare despre aromânii din Macedonia.