Arta contemporană

10:54 0 Comments

Evoluţia artistică în secolul al XX-lea a fost strâns legată de progresele societăţii industriale şi informaţionale. Artele plastice (pictura, sculptura, arhitectura) tind să exploreze mai mult trăirile interioare ale artistului, dar după război devin mult mai utilitare. Artele audiovizuale (teatrul, cinematograful, muzica) constituie elemente importante ale culturii populare, jucând un rol predominant în industria divertismentului, dar nu încetează să producă şi „capodopere".
EVOCARE
• Care sunt principalele curente moderniste în artă?
# De ce în epoca contemporană s-au activizat mişcările artistice?
„Să te picteze Picasso!" era cel mai popular blestem intre parizience in anii '30
VOCABULAR
Avangardism - mişcare li- terar-artistică interbelică, care, respingând total canoanele artei tradiţionale, recurge la formule îndrăzneţe, excentrice, punând problema reînnoirii.
Suprarealism - curent lite- rar-artistic, care neagă ac tivitatea premeditată a raţiunii, punând accentul pe iraţional, activitatea spontană şi vise.
1. Arteie plastice
Criza spirituală provocată de Primul Război Mondial s-a manifestat în domeniul artistic prin apariţia unor curente artistice contestatare, care puneau la îndoială valorile occidentale tradiţionale, bazate pe ide- ea de raţiune şi progres. Chiar în plin război (1916), în Elveţia ia naştere un curent numit dadaism, al cărui animator a fost poetul Tristan Tza- ra. Acesta se caracteriza prin negarea oricărei legături dintre gândire şi expresie, prin abolirea intenţionată a oricăror legi estetice, organizând spectacole ce-şi propuneau scandalizarea opiniei publice.
Mişcările artistice avangardiste doreau să se distanţeze de viziunea tradiţională, „formalistă” a artei, obiectele fiind prezentate nu cum arată ele „în realitate”, ci aşa cum sunt simţite de artist. Astfel, cubiştii reprezentau obiectele simultan din mai multe unghiuri de vedere, iar abstracţioniştii eliminau orice referire la lumea materială şi exterioară. Pictori ca Wassily Kandinsky, Kazimir Malevici, Paul Klee prezintă o nouă estetică a lucrurilor. Marele pictor Pablo Picasso spunea: „Vreau să pictez lucrurile aşa cum le gândesc şi nu cum le văd”. Alt curent important a fost suprarealismul, care, inspirat de psihanaliză, punea accentul pe explorarea subconştientului, principalul motor al creaţiei artistice şi al sufletului uman. Pictori ca Salvador Dali, Victor Brau- ner, Rene Magritte au creat în operele lor un univers poetic, enigmatic şi halucinant. în perioada postbelică, mişcările avangardiste primesc un suflu nou prin creaţia americanului Jackson Pollock, care propagă pictura-acţiune, utilizând împroşcarea şi scurgerea culorilor.
în anii ’60 se dezvoltăpop-art-u\, curent artistic ce face apologia obiectelor de larg consum, pornind de la ideea că merită să fie imortalizat doar ceea ce este util (Andy Warhol).
Dezvoltarea arhitecturii este strâns legată de necesitatea de a organiza aglomeraţiile urbane în plină expansiune.
în perioada interbelică s-au manifestat arhitecţi de talia lui Walter Gro-
pius, promotorul stilului Bauhaus, şi a j .-c.,ii0: < ;i9;?-i936): Actorul nu elveţianului Le Corbusier, care puneau trebuie să gândească, ci să ac-
accent pe optimizarea spaţiului urban, tioneze spontan, lăsând totul pe
seama inconştientului"
108
C U R S
C U L T U R A ÎN L U M E A C O N T E M P O R A N Ă
„estetica înălţimii” şi folosirea materialelor noi - betonul armat, oţelul şi sticla.
2. Teatrul
în secolul al XX-lea, teatrul se transformă dintr-o formă de artă de masă într-una elitistă. în perioada interbelică, teatrul continuă să fie o fomă de artă extrem de populară. Apariţia noilor media a dus la crearea unor genuri noi - „teatrul la microfon” şi spectacolul TV. Dramaturgia începe să pună tot mai mult accentul pe mesaj, textele cu încărcătură socială fiind tot mai gustate de public. Printre cei mai reprezentativi autori ai vremii se numără italianul Luigi Pirandello {Şase personaje în căutarea unui autor) şi germanul Bertolt Brecht {Opera de trei parale; Cercul de cretă caucazian) sau irlandezul George Ber- nard Shaw {Pygmalion). Traumele provocate de războaiele mondiale şi experienţa totalitară din unele ţări au dus la apariţia „teatrului absurdului” prin românul Eugen Ionescu {Rinocerii) şi irlandezul Samuel Beckett {Aşteptându-l pe Go- dot). Arta dramatică românească se evidenţiază prin autori ca Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Ion Druţă, Dumitru Matcovs- chi; se manifestă actorii: Constantin Tănase, Lucia Sturdza-Bulandra, Toma Caragiu, Radu Beligan, Amza Pellea, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu şi regizori ca Liviu Ciulei, Silviu Purcărete, Lucian Pintilie, Ion Ungureanu, Ve- niamin Apostol, Ilie Todorov ş.a. Faima scenei basarabene în anii ’60-’70 a fost Teatrul „Luceafărul”, iar în anii ’90, cei de la „Eugene Ionesco” (reg. Petru Vutcărău) au impus o altă estetică.
3. Cinematografia
După Primul Război Mondial, cinematografia intră în faza industrială de producţie. Apar trusturi care controlează întregul pro- ®SF ces de creare şi di-
F , fuzare a pelicule-
j g xMi jM: lor: Columbia, 20th \ ; Century I:ox, Me-
■ I tr°-G°ldwin-Ma- ■Hl yer, Warner Bros., Regizorul român Cristian Mungiu Paramount în SUA; a primit Palme dOr la Festivalul Gaumont în pran_
ţa, Cinecita în Italia, UFA în Germania sau Mosfilm în URSS. După 1927 se generalizează filmul sonor, care face şi mai populară „cea de a şaptea artă”. Centrul producţiei mondiale de film rămân SUA, unde, din 1928, se acordă premiile „Oscar” ale Academiei Americane de Film. Adevărate probe ale calităţii producţiilor cinematografice devin festivalurile internaţionale de film de la Cannes, Veneţia, Berlin.
Filmul lui Francis Ford Coppola „Apocalipsul acum” este considerat de mulţi cel mai bun film al tuturor timpurilor. Regimurile totalitare au înţeles importanţa cinematografiei şi au folosit-o în scopuri propagandistice (Eisenstein în URSS, Leni Riefenstahl în Germania).
Progresele tehnice (filmul sonor, cel color, efectele speciale, 3D) şi mecanismele star- system aduc industriei cinematografice venituri enorme, iar apariţia televiziunii permite prezentarea filmelor, fapt care popularizează şi mai mult genul. Marii regizori se impun cu viziuni şi idei noi, creând adevărate capodopere ale genului, în SUA (Orson Welles, Elias Kazan, Francis Ford Copolla, Woody Allen), Europa Occidentală (Federico Fellini, Mi- chelangelo Antonioni, Luis Bunuel, Ingmar Bergman) sau de Est (Andrzej Wajda, Milos Forman, Andrei Tarkovski, Emil Loteanu).
4. Muzica
în perioada postbelică, creaţia muzicală a fost marcată de dezvoltarea tehnicilor de înregistrare
audio şi de industrializarea acesteia. Interesul sporit faţă de muzica clasică din aceşti ani se datorează atât creşterii generale a gradului de instruire al publicului, creşterii cererii de produs calitativ, cât şi nivelului interpretativ înalt al muzicienilor. Aici Marele violonist
putem menţiona dirijori ca Herbert von Karajan sau Sergiu Celibidache, interpreţi ca George Enescu şi
George Enescu (1881-1955) a concertat la Chişinău pe data de 27 martie 1918
109
Ca p i t o l u l 5
DOSAR
elevul său Yehudi Menuhin, David Oi- strah (vioară), Sveatoslav Richter, Glen
6. Topul celor mai bune filme din istorie
Gould, Claudio Arau (pian), Mstislav Rostropovici (violoncel) sau tenori ca
1
Cetăţeanul Kane
SUA
1941
Welles, 0.
Luciano Pavarotti, Placido Domingo
2
Regulile jocului
SUA
1939
Renoir, J.
şi soprane ca Maria Callas sau Angela
3
Vertigo
SUA
1958
Hitchcock, A.
Gheorghiu ş.a.
Jazzul rămâne un gen extrem de
4
Opt săptămâni şi jumătate
IT
1963
Fellini, F.
popular, datorită libertăţii în exprimare şi posibilităţii improvizaţiilor.
5
Cuirasatul
Potiomkin
URSS
1925
Eisenstein, S.
Muzica rock şi pop continuă să fie un
6
Cântând în ploaie
SUA
1952
Donen/Kelly
element important al showbizului, dar şi o carte de vizită a noii generaţii...
7
Goana după aur
SUA
1925
Chaplin, C.
8
Luminile oraşului
SUA
1931
Chaplin, Ch.
A. Iluzie
9
Aventura
IT
1960
Antonioni, M.
în 1928, suprarealistul belgian Rene
10
Lista lui Schindler
SUA
1993
Spielberg, S.
Magritte a pictat celebrul tablou „La tra- hison des images” (Trădarea imaginilor), în care este reprezentată o pipă, sub care este scris caligrafic în limba franceză „Aceasta nu este o pipă”. Pictorul a încercat să ne arate modul paradoxal în care percepem imaginile. Pe de o parte, avem o imagine realistă a unei pipe; pe de altă parte, aceasta nu este o pipă adevărată, deoarece nu poate fi bătută cu tutun, aprinsă şi fumată. Aşa lucrează şi imaginaţia noastră - percepem şi judecăm majoritatea obiectelor (şi oamenilor!) din jurul nostru în funcţie de aparenţe, aşa cum ni se arată, pe când în realitate pot fi altceva decât le percepem sau pretind a fi. Cu alte cuvinte, imaginile nu totdeauna „trădează” realitatea, şi ne simţim „trădaţi” când înţelegem discordanţa.
C. Filmul românesc „Columna", interzis pentru difuzare în RSSM în 1970
Ceti n-etiflOA urn
Alcătuieşte topul celor mai bune filme vizionate de tine. Există oare in el o coincidenţă cu topul alcătuit de criticii americani afişat mai sus?
Din scrisoarea lui Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, către Aleksei Romanov, din 21 august 1970
Mult stimate Aleksei Vladimirovici!
Vizionând filmul românesc „Columna”, secretarii CC al PCM au considerat de cuviinţă să Vă aducă la cunoştinţă părerile lor. Filmul vorbeşte despre formarea poporului român, adică despre un proces care, într-o oarecare măsură, are tangenţă cu istoria poporului moldovenesc... în contradicţie cu adevărul istoric, romanii sunt arătaţi ca nişte pacificatori, care au adus pe aceste meleaguri civilizaţia şi un trai superior. (...) Deformarea adevărului istoric în film, ca semnificaţie, este analogic cu ceea ce intr-un trecut nu prea îndepărtat se făcea în România burgheză cu scopul de a-şi orienta poporul spre Occident, îndepărtându-1 de Rusia, iar după Revoluţia din Octombrie de Uniunea Sovietică. în condiţiile actuale, o asemenea tratare tendenţioasă a trecutului istoric al poporului român reiese din întreaga politică oficială a României. Ca rezultat, toate aceste lucruri formează un fundal ideologic extrem de nociv al filmului; spiritul superiorităţii şi duşmăniei faţă de toate popoarele vecine, justificarea morală a cotropitorului, dacă el este unul civilizat etc. în republica noastră, asemenea concepţii ideologice ale filmului pot aduce prejudicii educării istorice corecte a publicului, mai ales a tineretului, în legătură cu aceasta, Secretariatul CC al PCM consideră inoportună proiectarea filmului „Columna” în cinematografele din republică şi vă roagă să fiţi de acord cu aceasta.
110
C U L T U R A Î N L U M E A C O N T E M P O R A N A
Studiu de caz
Dumitru Caraciobanu (1937-1980)
Artişti basarabeni, acasă şi în lume
Basarabia se poate mândri cu mulţi oameni talentaţi în diverse domenii de activitate, mai ales graţie reprezentanţilor culturii care au dus faima acestor meleaguri pe tot globul.
în perioada interbelică, la Chişinău au activat nu mai puţin de trei conservatoare („Naţional", „Unirea" şi „Municipal"), ceea ce făcea din capitala Basarabiei unul dintre principalele centre muzicale ale ţării. De aceea, nu este întâmplător că aici s-a format talentul uneia dintre marile soprane ale secolului, Maria Cebotari, primadona operei din Viena.
Din anii 70 străluceşte talentul sopranei Maria Bieşu, primadona Operei Naţionale din Republica Moldova. Compozitorul Eugen Doga, originar din Transnistria, autor al multor melodii de succes (inclusiv imnul mun. Chişinău), şi-a obţinut renumele prin colaborarea cu regizorul Emil Loteanu, la multe din filmele căruia a semnat banda sonoră (Şatra, Poienile roşii, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul). Actori de film şi de teatru ca Dumitru Caraciobanu, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Mihai Volontir, Sandri Ion Şcurea, Svetlana Toma au avut un mare succes la public. Muzica populară a dat o seamă de interpreţi de un talent inegalabil: Serghei Lunchevici, Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Nicolae Botgros, Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc". în topurile muzicale internaţionale au intrat formaţiile basarabene Noroc, Zdob şiZdub, O-Zone.
Maria Cebotari
(1910-1949)
Maria Bieşu
(1935-2012)
Maria Drăgan
(1947-1986)
Victor Ciutac (1938-2009)
Nicolae Sulac (1936-2003)
Mircea Eliade despre arta lui Brâncuşi
„Arta lui Brâncuşi este solidară cu universul formelor plastice şi cu mitologia populară românească şi poartă uneori chiar nume româneşti (Măiastră, de exemplu). Cu alte cuvinte, «influenţele» au suscitat un fel de anamneză, care a condus în mod fatal la o autodescoperire. Poate că numai după ce a înţeles importanţa anumitor creaţii moderne, Brâncuşi a redescoperit şi bogăţia artistică a propriei sale tradiţii ţărăneşti şi a presimţit, în cele din urmă, posibilităţile creatoare ale acestei tradiţii."
EVALUARE
Descrie un domeniu al artei din spaţiul universal, naţional sau local de care eşti pasionat cei mai mult. Argumentează-ţi alegerea. Precizează cum au influenţat procesele social-econo- mice şi politice evoluţia artei în epoca contemporană. Realizează un tabel în care vei include realizările din domeniile artei (pictură, arhitectură, muzică, cinema şi altele) în secolul al XX- lea, specificând caracteristicile din perioada interbelică şi din cea postbelică.
Demonstrează că arta contemporană a înregistrat paşi calitativi noi faţă de epocile precedente. Argumentează pe baza unor exemple din comunitate.
Recunoaşteţi personalităţile din imaginile de alături. Elaboraţi un eseu privind creaţia uneia dintre ele.
Domnişoara Pogany, de Constantin Brâncuşi
în ce măsură eşti de acord cu opinia lui Mircea Eliade? Despre ce posibilităţi creatoare ale tradiţiilor a scris autorul?