integrarea economică europeană

10:45 0 Comments

Planuri privind integrarea economică şi politică au existat încă în Evui Mediu. Realizarea acestora a fost posibilă însă abia după cel de-al Doilea Război Mondial. După 1945, Europa este împărţită în sfera de influenţă americană, în Vest, şi cea sovietică, în Est. în condiţiile în care asupra părţii de vest planează pericolul subminării democraţiei atât din interior, prin intermediul partidelor comuniste (mai ales în Franţa şi Itaiia), cât şi din exterior, din partea URSS, americanii sunt cei care insistă asupra unei integrări economice a Europei Occidentale. Astfei, în 1948, este creată prima organizaţie economică europeană, numită Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), menită a administra Pianul Marshali astfel, încât economia statelor beneficiare să lanseze proiecte comune şi să pună bazele unui spaţiu economic comun. OCEE a fost urmată de Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului în 1951, apoi de Comunitatea Economică Europeană şi, din 1993, de Uniunea Europeană (UE). România devine membră a UE în 2007, iar Republica Moldova negociază în prezent un acord de liber schimb cu UE.
E V O CARE
Ce condiţii s-au creat în Europa, după cei de-ai Doilea Război Mondial, pentru integrarea economică şi politică a statelor?
Care au fost consecinţele economiei planificate din RSSM şi din România socialistă în anii '80 ai secolului al XX-iea?
Robert Schuman semnează Statutul Consil
Europei la Londra, pe 5 mai 1949
V O C A B U L A R
Uniunea Europeană - comunitate de state egale, bazată pe libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, prin eliminarea barierelor vamale şi promovarea unor valori comune.
Aquis comunitar - totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene.
1. începuturile integrării economice europene Prima organizaţie care avea drept scop integrarea economică a ţărilor din Europa Occidentală a fost creată în 1948 şi s-a numit Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), având scopul de a administra ajutoarele americane (Planul Marshali). Cea de a doua structură a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ea a luat fiinţă după zece luni de dezbateri, ceea ce ne arată că au existat puncte de vedere diferite asupra statutului acestei comunităţi, precum şi asupra felului cum va funcţiona ea. CECO instituia o piaţă comună a oţelului şi cărbunelui, prin eliminarea barierelor vamale dintre cele şase ţări semnatare (Franţa, Germania, Italia şi statele Benelux), a restricţiilor cantitative privind circulaţia bunurilor produse din sau cu ajutorul celor două bogăţii ale subsolului, precum şi al subvenţiilor de stat. Deşi Franţa a iniţiat proiectul, ratificarea lui de către Adunarea Naţională va dura un timp, întrucât atât comuniştii, cât şi Charles de Gaulle vor denunţa ideea creării CECO. în cele din urmă, Parisul va aproba iniţiativa lui Robert Schuman, consiliat de Jean Monnet, şi înalta Autoritate supranaţională însărcinată să coordoneze CECO va intra în vigoare la 25 iulie 1952, iar la 1 mai 1953, Piaţa Comună va fi deschisă pentru cărbune, minereu de fier, fier vechi şi oţel. Planul lui Schuman se va extinde în anii următori, când, la 25 martie 1957, cei şase membri CECO semnează Tratatele de la Roma, prin care se creează Comunitatea Europeană a Atomului (CEA sau Euroatom instituie o politică nucleară comună), precum şi Comunitatea Economică Europeană, prin fuziunea CECO şi CEA într-o singură autoritate a Pieţei Comune, care includea de data aceasta toate produsele.
iului
59
C a p i t o i u ! 2
C U R S
2. Piaţa Comună. Politica Agrară Comună (PAC)
Primul program concret al CEE, foarte important pentru crearea unei Pieţe Comune, prevede adoptarea unei Politici Agrare Comune (PAC) în 1957, care a fost pusă în aplicare începând cu 1962. PAC se baza pe următoarele trei principii: libera circulaţie a produselor agricole în interiorul CEE prin eliminarea oricăror bariere vamale; garantarea unor preţuri fixe la produsele agricole şi achiziţionarea excedentului agricol de către Comunitatea Europeană, pentru a evita crearea unor perturbaţii la scară macroeconomică; un sistem vamal preferenţial în comerţul cu produse alimentare între statele membre. Ultimul punct a stârnit un protest vehement din partea Statelor Unite, Canadei şi Argentinei, pentru că produsele acestor ţări erau mai ieftine, dar CEE impunea majorarea preţului de desfacere în cadrul Comunităţii în ideea de a proteja producţia agricolă locală. Se observă, prin urmare, că, în anumite probleme, precum agricultura, existau puncte de vedere divergente la nivelul relaţiilor dintre ţările occidentale, dar şi la nivelul ţărilor comunitare (între Spania şi Franţa, de exemplu, la mijlocul anilor ’90). Principala nemulţumire a ţărilor membre CEE (din 1993, UE) ţine de distribuirea fondurilor PAC. Astfel, Franţei îi revine aproape o treime din fondurile PAC. Pentru politica agricolă, UE alocă 43 % din bugetul său total (adică 55,5 mld de euro din 129,1 mld de euro).
3. Extinderea CEE şi UE
Iniţial, din CEE făceau parte doar şase state: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Celelalte ţări din vestul Europei erau sceptice în ceea ce priveşte beneficiile economice de pe urma aderării la CEE. Treptat însă s-a constatat că ţările membre ale CEE au o economie mai viguroasă şi cu o creştere mai ridicată decât cele din afara spaţiului comunitar. Marea Brita- nie şi-a exprimat dorinţa să intre în 1963, dar va trebui să aştepte un deceniu din cauza opoziţiei Franţei. Odată cu aderarea britanicilor la CEE în 1973, din ea decid să facă parte Danemarca şi Irlanda, al căror comerţ exterior era legat în principal
de piaţa britanică. Următoarea extindere a CEE, motivată din considerente economice, dar şi politice, a avut loc în 1981, când la aceasta aderă Grecia, o ţară care renunţase la un regim dictatorial în 1974. Spania şi Portugalia se vor alătura CEE în 1986, renunţând şi eţe la regimuri dictatoriale la mijlocul anilor ’70. Următorul val de extindere a avut loc în 1995, de data asta la UE aderând Suedia, Finlanda şi Austria, ţări care formaseră anterior o organizaţie paralelă de liber schimb. Primirea unor noi membri din cadrul fostelor state comuniste a avut loc în 2004. Atunci în UE au intrat Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru şi Malta (ultimele două nu au fost comuniste anterior). Ultimul val de extindere a avut loc în 2007, când România şi Bulgaria au devenit cel de-al 26- lea şi cel de-al 27-lea membru al UE. Următoarea ţară care a aderat la UE a fost Croaţia, în 2013.
Avantajele intrării în CEE-UE s-au dovedit a fi imediate pentru toate statele. Nimeni nu a cerut ieşirea din UE, din contra, alte ţări europene nemembre doresc să adere în continuare, inclusiv Republica Moldova, dar şi Serbia, Bosnia-Herţe- govina, Macedonia şi Turcia. în 2011-2012, s-a accentuat criza zonei euro, din cauza falimentului suferit de Grecia şi a datoriilor exorbitante acumulate de ţări precum Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda. Prin contrast cu URSS şi, mai apoi, CSI, UE este un spaţiu al prosperităţii economice, dar şi al democraţiei, al respectării drepturilor omului şi al unor politici sociale echitabile.
Tratate de aderare
A irul semnării
Intrarea
în
vigoare
Tratatul de aderare a Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit
1972
1972
Tratatul de aderare a Greciei
1979
1981
Tratatul de aderare a Spaniei şi Portugaliei
1985
1986
Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei
1994
1995
Tratatul de aderare a celor zece noi state membre
2003
2004
Tratatul de aderare a Bulgariei şi României
2005
2007
Tratatul de aderare a Croaţiei
2011
2013
60
DOSAR
E C O N O M I E ŞI SOCI E T AT E ÎN P E R I O A D A C O N T E MP O R A N Ă
4. România şi aderarea la UE
România este prima ţară din categoria fostelor state comuniste care a stabilit relaţii economice şi comerciale cu CEE încă din 1974. în 1980, a fost semnat Acordul privind crearea Comisiei mixte România - CEE. Imediat după căderea comunismului în România, au fost stabilite şi relaţii diplomatice cu CEE (1990), iar ulterior s-a semnat un Acord de cooperare şi comerţ (1991). Cererea oficială de aderare la UE a fost trimisă în 1995, întrunind consensul celor mai importante forţe politice din ţară. România a încheiat negocierile privind aderarea şi a semnat tratatul de aderare în aprilie 2005 la Luxemburg, tratat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Principalele probleme legate de aderarea României la spaţiul comunitar le-au reprezentat corupţia şi reforma justiţiei. România a profitat de fonduri europene cu mult înainte de 2007. Din acel moment, limba română a devenit una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, fiecare cetăţean român (inclusiv cei originari sau domiciliaţi în Republica Moldova) are dreptul de a se adresa instituţiilor europene în limba sa maternă. Intrarea României în UE şi NATO reprezintă evenimente istorice remarcabile, care au consacrat revenirea României în spaţiul economic, politic şi militar occidental. Beneficiile aderării la UE sunt multiple, începând cu numeroasele fonduri nerambursabile pentru dezvoltare, care pot fi accesate prin diferite programe. Criticii UE susţineau că UE contribuie la distrugerea agriculturii noilor ţări din Europa Centrală şi de Est, iar unii înfierează UE ca fiind un nou „imperiu”. în cazul României, agricultura ţării era devastată din anii ’90, după ce au dispărut fostele CAP-uri (corespondentul colhozurilor din URSS). După 2007, agricultorii români au beneficiat de subsidii în valoare de 117 euro de hectar, ceea ce constituie o sumă importantă, care asigură o parte considerabilă din preţul lucrărilor necesare. în Republica Moldova, ajutoarele băneşti pe care le primesc agricultorii de la stat sunt de o sută de ori mai mici, ceea ce îi determină pe ţărani să nu lucreze pământul.
5. Relaţiile economice ale României cu UE
Proporţia comerţului României cu UE era
deja de 62% cu mult înainte de aderare (2003).
în acelaşi timp, structura exporturilor României spre piaţa Uniunii Europene se prezenta atunci, neschimbându-se semnificativ nici în 2012, în felul următor: articolele de îmbrăcăminte, textile şi produse din piele (o treime), echipamente mecanice şi electrice (o cincime), produse metalurgice şi produse din lemn (câte cca 10 %). Principalii săi parteneri de export din UE sunt Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie şi Olanda. Totodată, principalele ţări furnizoare din UE sunt Germania, Franţa, Ungaria şi Austria.
Semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, 25 aprilie 2005
A. Educaţie, formare profesională şi tineret
„...Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul sunt în primul rând de competenţa statelor membre... Conform Tratatului Uniunii Europene, Uniunea trebuie să contribuie la dezvoltarea calităţii educaţiei, care trebuie să includă şi o dimensiune europeană, şi trebuie să sprijine şi să completeze Acţiunea Statelor Membre, prin respectarea diversităţii culturale şi lingvistice a fiecăruia dintre ele, în ceea ce priveşte conţinutul învăţământului şi organizarea sistemelor educaţionale, şi să implementeze o politică de formare profesională care să sprijine şi să completeze acţiunile statelor membre şi care să faciliteze adaptarea la schimbările industriale şi să ducă la creşterea ratei angajărilor. Aceste prevederi au început să fie implementate prin trei programe majore: Socrates, Leonardo da Vinci şi Youth.”
Din Acordul de aderare a României la Uniunea Europeană, 2007
C a p i t o i u ! 2
Studiu de caz
Stabilirea relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE
Documentul prin care s-a pus baza relaţiilor Chişinăuiui cu Bruxelles-ul este Acordul de parteneriat şi cooperare dintre UE şi Republica Moldova, semnat la 28 noiembrie 1994, dar intrat în vigoare abia în iulie 1998, Mecanismul şi monitorizarea în acelaşi timp a implementării APC în Republica Moldova ţin de programul TACIS (Technical Assistance for the New Independent States), lansat în septembrie 1997. Iniţial, acest program a avut drept scop prioritar acordarea asistenţei tehnice statelor din spaţiul postsovietic, dar, ulterior, datorită intrării în vigoare a APC la 1 iulie 1998 în Republica Moldova, marja sa de activitate s-a extins la armonizarea legislativă, standarde şi certificate, transport, dezvoltarea sectorului privat, a micilor întreprinderi, a resurselor umane, promovarea cooperării individuale, vamale, sociale, în domeniul educaţiei, consolidarea instituţională, asistenţa în vederea aderării la Organizaţia Mondială a Comerţului ş. a. în cazul Republicii Moldova, programul TACIS a avut şi rolul de a promova dialogul şi cooperarea dintre cele două maluri ale Nistrului, prin realizarea unor proiecte comune. De exemplu, s-a acordat ajutor pentru fermieri în vederea identificării resurselor financiare privind dezvoltarea gospodăriilor acestora (un proiect- pilot s-a desfăşurat deja în judeţul Orhei în perioada 1995-1997), colaborarea transfrontalieră etc.
Perspective ale integrării economice a Republicii Moldova cu UE
în 1995, proporţia comerţului exterior al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană era de 12 % din total. Din 2000, această proporţie s-a dublat, constituind 25 %. Zece ani mai târziu, comerţul exterior al Republicii Moldova era îndreptat în proporţie de peste 50 % spre statele Uniunii Europene. Se observă că, deşi în 2001-2009 Republica Moldova a fost guvernată de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, de orientare antieuropeană şi antiromânească, relaţiile noastre cu UE au continuat să progreseze în planul schimburilor economice, dar potenţialul acestora nu a fost nici pe departe fructificat. Deşi perspectiva integrării complete a Republicii Moldova în UE nu este articulată în termene concrete, Chişinăui face progrese simţitoare de ia un an la altul, mai ales după 2009, când la putere a venit o alianţă de partide democratice proeurope- ne. Mesajul conducerii Republicii Moldova a devenit clar şi coerent, prioritatea principală a statului fiind integrarea europeană. Astfel, autorităţile de la Bruxelles sprijină aderarea noastră la o serie de programe care contribuie la apropierea Republicii Moldova de standardele Uniunii Europene. în toamna anului 2012, Chişinăui negocia un Acord comercial cuprinzător cu UE, precum şi un Acord de liberalizare a regimului de vize cu UE. O serie de proiecte economice se desfăşoară în cadru! Parteneriatului Estic, lansat de UE în mai 2009 la Praga. Ajutorul UE vizează, în special, reforma justiţiei, lupta cu corupţia, modernizarea căilor de comunicaţie, conectarea la sistemul energetic şi de gaze european etc.
EVALUARE
• Realizează o axă cronologică şi indică pe ea principalele date şi evenimente In procesul de constituire şi dezvoltare a Uniunii Europene.
• Formulează o opinie cu referire la faptul că Uniunea Europeană este un nou model de colaborare şi integrare a popoarelor de pe continent sau o formă ascunsă a unui imperiu modernizat.
• Selectează informaţii suplimentare privind succesele înregistrate de statele membre ale Uniunii Europene şi modalităţile de soluţionare a problemelor cu care se confruntă acestea.
• Determină care sunt opţiunile României odată cu aderarea sa ia Uniunea Europeană.
• Descrie principalele obiective ale politicii externe a Republici: Moldova în ultimii ani.
• Precizează ce schimbări au început în societate odată cu luarea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.
DirkSchuebel, reprezentant ai UE la Chişinău (2009-2013)
Comentează relaţiile RM cu UE.
^Evidenţiază perspectivele integrării economice.