Identităţi colective în România şi în Republica Moldova în perioada comunistă şi postcomunistă

10:48 0 Comments

Evoluţiile din România şi Republica Moldova după 1945 au fost în mare parte asemănătoare. Acest lucru este, până la un punct, valabil şi pentru politicile naţionale. în România socialistă, la fel ca în RSSM, au existat diferenţe majore între discursul oficial şi situaţia reală a minorităţilor. Dacă, în cazul României, această contradicţie a condus, mai ales după 1965, la o revigorare a naţionalismului cu rădăcini în perioada interbelică, în Republica Moldova, politica autorităţilor sovietice a avut ca urmare îndepărtarea moldovenilor de spaţiul cultura! şi lingvistic românesc.
EVOCARE
• Ce politică naţională faţă de minorităţi a existat în România în perioada interbelică?
• Ce politică naţională a promovat URSS în RASSM în anii 1924-1940?
Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, foto: Mihai Potârniche
VOCABULAR
Controversă identitară - opinii, ideologii diferite cu referire la denumirea şi caracteristicile identităţii unei persoane sau ale unei comunităţi.
Rusificare - asimilare cu populaţia de limbă rusă; adoptare a instituţiilor, tradiţiilor şi culturii rusesti.
1. Situaţia minorităţiîordin România în perioada comunistă şi după 1989
în primele două decenii de după instaurarea comunismului, politica statului român faţă de minorităţi a fost în mare parte determinată de dominaţia sovietică. în scopuri politice proprii, imediat după încheierea războiului, URSS şi-a condiţionat sprijinul pentru revenirea nordului Transilvaniei la România de asigurarea unor drepturi largi pentru minorităţile etnice. Crearea Regiunii Autonome Maghiare reflectă preluarea de către România a modelului sovietic în politica faţă de minorităţi.
La fel ca în Uniunea Sovietică, a existat o diferenţă majoră între cadrul legislativ şi realităţile de la faţa locului. Printre primii care au avut de suferit de pe urma intrării României sub control sovietic au fost etnicii germani, care au fost lipsiţi de cele mai elementare drepturi cetăţeneşti. între 1945 şi 1947, fără a beneficia de procese echitabile, cca 69 000 de germani din România au fost arestaţi şi deportaţi la munci silnice în URSS. Printre măsurile care au condus la agravarea situaţiei minorităţilor au fost naţionalizarea industriei, impunerea treptată a monopolului comuniştilor în viaţa politică, îngrădirea legăturilor cu lumea exterioară, politica antireligioasă. La începutul anilor ’50, lupta dintre diferite fracţiuni ale Partidului Muncitoresc Român s-a reflectat şi în măsurile restrictive luate la adresa evreilor, iar revoluţia din Ungaria din 1956 a avut ca urmare agravarea situaţiei comunităţii maghiare.
Autarhizarea ţării în anii 1970-1980 a afectat şi minorităţile etnice. De pildă, invocându-se o criză a hârtiei, s-a redus numărul de publicaţii în limbile minorităţilor naţionale (doc. A). în mod special au avut de suferit minorităţile maghiară şi germană. Politica restrictivă faţă de maghiari îşi are în mare parte explicaţia în natura naţionalismului românesc din „epoca Ceauşescu”. Pentru a-şi consolida puterea în sânul partidului şi pentru a abate atenţia populaţiei de la gravele probleme economice, Ceauşescu a făcut apel la un discurs triumfalist, cu elemente naţionale exclusiviste, în care erau invocate periodic şi potenţiale pericole din afară.
82
C U R S
PROBL EMA IDENTI TARÂ ÎN L UMEA CONT EMPORANĂ
Constrângerile politice, situaţia economică precară şi limitarea drepturilor minorităţilor au avut drept consecinţă reducerea ponderii unor grupuri etnice tradiţionale în structura populaţiei. între 1945 şi 1989, prin emigrări, s-a micşorat considerabil numărul evreilor şi germanilor. Emigrarea germanilor a continuat şi în primii ani de după înlăturarea dictaturii comuniste.
După 1989, situaţia minorităţilor din România s-a îmbunătăţit constant. Maghiarii, organizaţi într-un partid propriu (Uniunea Democrată Maghiară din România), au făcut parte din mai multe coaliţii guvernamentale. în oraşele Sibiu şi Mediaş, la o pondere a populaţiei germane de sub 2 %, în 2004 au fost aleşi primari din partea Forumului Democratic al Germanilor din România. în ultimii ani au fost iniţiate mai multe programe pentru integrarea socială a ţiganilor (romilor). După aderarea României la Uniunea Europeană, din motive economice, se constată o emigrare puternică a ţiganilor din România în ţări ca Italia, Spania şi Franţa.
2. Rusificarea grupurilor etnice în
RSSMdupă 1945
La fel ca în cazul celorlalte republici, ţinta politicii etnoculturale a URSS în RSSM a fost contopirea tuturor grupurilor etnice în „poporul sovietic”. Acest lucru însemna, de fapt, asimilarea popoarelor neruse. Monopolul decizional cvasitotal al centrului unional în RSSM le-a permis autorităţilor sovietice să-şi atingă scopurile în politica faţă de naţionalităţi mai uşor decât în alte republici sovietice. în anii ’80, procesul rusi- ficării în Republica Moldova era unul dintre cele mai avansate din URSS. Rusificarea a afectat nu doar populaţia vorbitoare de limba română, dar şi celelalte grupuri etnice. De la începutul anilor ’60, ucrainenii, bulgarii şi găgăuzii au fost lipsiţi de posibilitatea de a studia în limba maternă. Recensămintele populaţiei din 1970, 1979 şi 1989 au confirmat tendinţa de rusificare a grupurilor etnice din Republica Moldova.
Un caz semnificativ pentru politica autorităţilor sovietice faţă de naţionalităţile din Republica Moldova îl constituie găgăuzii. Influenţa puternică a limbii ruse asupra acestui
grup etnic se reflectă şi în dicţionarele de limbă găgăuză elaborate de lingviştii din URSS. De pildă, din cele cca 11 500 de cuvinte dintr- un dicţionar din 1973, peste 2 000 constituiau împrumuturi directe din limba rusă. Nivelul redus al instruirii populaţiei găgăuze se regăsea şi în subreprezentarea în universităţi, la fel ca în instituţiile culturale şi administrative.
3. Politica faţa de minorităţi în Republica Moldova
Republica Moldova are una dintre cele mai liberale legislaţii privitoare la minorităţi, în cazul unor grupuri etnice fiind vorba chiar de o discriminare pozitivă (doc. B). De pildă, în Chişinău, în anul de studii 2007-2008, celor 13,9 % de ruşi din totalul populaţiei municipiului le reveneau 27,6 % din şcoli. în contrast, autorităţile neconstituţionale din Transnistria continuă politica de rusificare din perioada sovietică. Astfel, la o pondere a etnicilor ruşi de cca 30%, peste 90% dintre elevi studiază în limba rusă, iar învăţământul în limba română (pe baza grafiei latine) este interzis. Puţinele şcoli care folosesc în procesul de studii limba română sunt supuse unor presiuni constante din partea autorităţilor separatiste.
Principalele documente care reglementează statutul grupurilor minoritare din Republica Moldova sunt: Legea Republicii Moldova cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (1989); Legea cultelor (1992); Legea învăţământului (1995); Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor (2001). Alături de organizaţii ale minorităţilor, pentru aplicarea legislaţiei referitoare la minorităţi, au fost create mai multe instituţii de stat. Cea mai importantă dintre acestea este Departamentul Relaţii Interetnice, pe lângă care funcţionează o „Casă a naţionalităţilor” cu cca 80 de asociaţii ale minorităţilor, în plus, cadrul legislativ privitor la statutul minorităţilor a fost lărgit prin adoptarea unor acte normative referitoare la anumite grupuri etnice. De referinţă în acest sens este Legea privind statutul juridic special al Găgăuz Yeri (1994).
83
DOSAR
A. Despre cenzură în timpul dictaturii comuniste din România
„Cenzura era generalizată, nu doar presa, nu doar literatura - totul era cenzurat. Farmacia era cenzurată, căci nu găseai vată sau aspirină; alimentarele erau cenzurate, căci nu era lapte sau carne; toată ţara era cenzurată. Viaţa însăşi era cenzurată. Aşadar, literatura nu suporta de una singură efectele dictaturii şi doar schimbarea societăţii în sine ar fi putut schimba şi faţa literaturii.” Herta Miiller, scriitoare de limba germană originară din România (în 1987, emigrează în Republica Federală Germania), laureată a Premiului Nobelpentru Literatură (2009)
Precizează cum ar influenţa cenzura viaţa cetăţenilor, dacă aceasta ar exista astăzi în societate.
B Democraţie şi naţiune
în Belgia şi în Republica Moldova
în societăţi divizate, cum e Republica Moldova, sau, de exemplu, într-o ţară ca Belgia, promovarea valorilor comune devine un instrument important pentru menţinerea coeziunii comunităţilor naţionale. Deşi divizarea naţională dintre flamanzi şi valoni în Belgia este profundă, ei constituie (spre deosebire de Republica Moldova) două comunităţi distincte unite în cadrul statului federativ belgian. Dar clivajele poli- tico-culturale dintre cele două comunităţi modelează politica belgiană într-un mod care aminteşte de cazul Republicii Moldova. Ceea ce acţionează în favoarea Belgiei, în ciuda divergenţelor culturale, este existenţa sentimentului fundamental de solidaritate între cetăţenii flamanzi şi valoni şi elitele politice şi economice care se străduiesc să menţină unitatea ţării. Fără acest sentiment de solidaritate împărtăşit, comunitatea politică a Republicii Moldova nu va putea atinge nivelul de stabilitate necesar pentru consolidarea democraţiei.
Andreas Johansson, Disidenţa democratică. Naţiune şi democraţie în Republica Moldova, Chişinău, ARC, 2013, p. 188
Demonstrează prin exemple practice că în Republica Moldova există una dintre cele mai liberale legislaţii privitoare la minorităţi.
C. Structura etnodemografică a populaţiei Republicii Moldova în anii 1959-2004 (2004 fără raioanele din stânga Nistrului şi oraşul Tighina)
Număr %
1959
1970
1979
1989
2004
1959
1970
1979
1989
2004
Total
2 884 477
3 568 873
3 949 756
4 335 360
3 388 071
100,0
100,0
100,0
100,0
100,0
Moldoveni/
români
1 886 566
2 303 916
2 525 687
2 649 477
2 649 477
65,4
64,6
63,9
64,5
78,2
Ucraineni
420 820
506 560
560 679
600 366
283 367
14,6
14,2
14,2
13,9
8,4
Ruşi
292 930
414 444
505 730
562 069
198 144
10,2
11,6
12,8
13,0
5,8
Găgăuzi
95 856
124 902
138 000
153 458
147 661
3,3
3,5
3,5
3,5
4,4
Evrei
95 107
98 072
80 124
65 836
-
3,3
2,7
2,0
1,5
-
Bulgari
61 652
73 776
80 665
88 419
65 072
2,1
2,1
2,0
2,0
1,9
Alţii
31 478
47 203
58 871
70 463
44 350
1,1
1,3
1,6
1,6
1,3
84
Formulează un slogan care va fi acceptat de toate persoanele, indiferent de anumite diferenţe, chemat să contribuie la consolidarea societăţii.
PROBL EMA I D E MU TA RĂ Î N LUMEA C ONT EMPORANĂ
Studiu de caz
Dilema identitară în Republica Moldova
Dilema identitară la populaţia vorbitoare de limba română din actuala Republică Moldova are o istorie de aproape 200 de ani. Odată cu anularea autonomiei Basarabiei de către autorităţile ţariste (1828), limba rusă a înlocuit limba română în administraţie, şcoală şi biserică. Politica ţarismului nu a permis ca intelectualitatea din Basarabia să poată întreţine legături cu elita din Regatul Român, Bucovina şi Transilvania şi să facă astfel parte din vastul program de modelare a naţiunii române moderne. în ajunul Primului Război Mondial, populaţia vorbitoare de limba română (numită aşa şi de lingviştii şi etnografii ruşi), formată mai ales din ţărani analfabeţi, avea doar o identitate locală şi religioasă.
Revenirea Basarabiei la URSS, în 1940, a creat pentru autorităţile sovietice cadrul politic favorabil pentru un vast proiect identitar, pornind de la experienţele acumulate în anii 1924- 1940 în RASSM. Politica de modelare a unei identităţi moldoveneşti s-a bazat pe: 1. intimidarea fizică, prin: a) foamete (1946— 1948); b) deportarea elementelor culte şi prospere (1946-1952); c) arestarea şi condamnarea disidenţilor (1960-1980); 2. stimularea specificului lingvistic regional moldovenesc; 3. rusificare, prin: a) politici migraţioniste; b) excluderea limbii române din administraţie; c) limitarea continuă a posibilităţilor de a obţine educaţie la toate nivelurile în limba română.
Eşuarea tentativei de a crea o nouă limbă şi acceptarea tacită de către autorităţile sovietice a identităţii lingvistice moldo-româ- ne au contribuit la menţinerea în RSSM a sentimentului de apartenenţă la spaţiul cultural românesc. Din 1988, în doar câţiva ani, o mare parte a populaţiei moldoveneşti din Republica Moldova a trecut printr-o prefacere spirituală accelerată, al cărei rezultat a fost conturarea a cel puţin două construcţii identitare: moldovenească şi românească. Concurenţa dintre acestea a fost determinantă pentru viaţa politică din anii de după 1991. Controversa identitară din Republica Moldova are elemente comune cu situaţii din alte state europene, iar pentru depăşirea acesteia este nevoie de timp şi de un cadru politic democratic.
Festivalul Etniiiorîn Republica Moldova, 2012 foto: Mihai Vengher
EVALUARE
• Descrie politica promovată de autorităţile din România în perioada socialistă.
• Identifică asemănări şi deosebiri în evoluţia societăţii din România şi din RSSM în anii 1945-1989.
• Elaborează o prezentare despre situaţia identităţilor etnice din Republica Moldova în perioada postcomunistă.
• Enumeră consecinţele procesului de rusificare a populaţiei din RSSM în perioada regimului
sovietic.
• Analizează politica naţională promovată în etapa actuală în România şi în Republica Moldova din perspectiva respectării drepturilor minorităţilor etnice.
Document
„în anul 2012 are loc ediţia a 12-a a Festivalului Etniilor, cu genericul «Unitate prin diversitate». Aceasta este o acţiune culturală care contribuie la facilitarea integrării civice, profesionale, culturale, a toleranţei interetnice, prin armonizarea relaţiilor între cetăţenii ţării, păstrarea culturii, datinilor, tradiţiilor şi obiceiurilor etniilor conlocuitoare din Republica Moldova. Nu în ultimul rând ar fi să nu plece din ţară de la noi, să trăiască în această ţară, să muncească aici, să studieze limba acestei ţări, să promoveze limba şi cultura ţării lor.”
Ludmila Burlaca
Propune câteva repere pentru un program de integrare socială a
persoanelor ce fac parte din grupul minorităţilor etnice (de exemplu, a romilor).